Ovidiu Komornyik la „Focus monden” – Prima Tv


In aceasta seara, realizatorii „Focus monden” de la Prima tv au dedicat o parte din programul lor, artistului, compozitorului si producatorului Ovidiu Komornyik.

Acestia au reamintit cu aceasta ocazie ca Ovidiu Komornyik a implinit in acest an 20 de ani de cariera, respectiv de la debutul sau in cadrul Festivalului Mamaia 1990(ne permitem noi sa completam cu aceasta mentiune, deoarece el a inceput sa cante cu mult timp inainte..).

Ovidiu a declarat ca este incantat ca melodiile compuse de el sa fie interpretate de colegii sai, melodii care se bucura de un real succes ca si creatiile proprii interpretate chiar de acesta.

Interviul si filmarea a avut loc la studioul Ovo Music, in biroul artistului…loc de altfel si prezentat de acesta.Ovidiu a prezentat telespectatorilor la solicitarea reporterilor  o parte dintre diplomele si trofeele care ocupa loc de cinste pe peretii studioului sau.

Totodata cantautorul si producatorul Ovidiu Komornyik a prezentat si cateva dintre fotografiile care redau momente importante din viata sa artistica,astazi amintind de ele acele tablouri care se regasesc tot pe peretii biroului sau.

Un tablou care il infatiseaza pe artist la frumoasa varsta de 21 ani, cand era in Italia, unde a cantat in acea perioada, fiind si astazi cunoscut publicului de acolo.

Va amintim cel mai recent exemplu, piesa „Ricordati di me” s-a bucurat de un mare succes prin difuzarea intensa la posturile de radio din Italia in anul lansarii si nu numai .

S-a mentionat un lucru cunoscut pentru fanii artistului, acesta este posesorul unei stele pe Aleea Stelelor din Mangalia, stea primita in 2005, dupa cum se observa si in fotografia care infatiseaza inca doua tablouri din studioul lui Ovidiu: primul reprezentand steluta si celalalt redand colaborarea frumoasa a lui Ovidiu alaturi de marea artista Angela Similea.

Nu doar momente si imagini deosebite din viata artistica a lui Ovidiu Komornyik au avut ocazia fanii acestuia sa vizioneze la „Focus monden”.Artistul le-a facut „cunostinta” si cu cateva dintre prietenii sai care fac parte din lumea pura a necuvantatoarelor, astfel l-au cunoscut pe Tomita motanul artistului, dar si pe Leutul – simpaticul sau catelus.

Artistul a fost imbracat in alb,(Bluza, pantaloni si pantofi albi)… asa cum ii sta cel mai bine din punctul nostru de vedere si ne bucura foarte mult fiecare moment cand El foloseste aceasta minunata culoare a puritatii.

Multumim echipei „Focus monden” ca ne-au acordat ocazia sa ne bucuram de prezenta in programul lor a artistului nostru de suflet.

Felicitari dragul nostru Ovidiu Komornyik, sincere felicitari si multumiri profunde din inima pentru tot!

FanClub Ovidiu Komornyik

================================

Are idei cât pentru zece artişti şi îşi compune singur melodiile. Ovidiu Komornyk trăieşte din muzică şi pentru muzică. De curând, a împlinit 20 de ani de carieră şi nu i-ar fi de ajuns încă 100 pentru ce şi-a propus să facă.” – Spun despre Ovidiu Komornyik echipa Focus Monden.

Lansare album „Izvorul iubirii” – Gabriel Dorobantu – 27 mai 2010 (galerie video)


Ovidiu Komornyik este invitat Duminica, 30 Mai 2010 la emisiunea „Stele sub lupa” – Antena 2


Fanii lui Ovidiu Komornyik vor avea surpriza de a se bucura de prezenta artistului lor preferat, Duminica 30 Mai 2010 la emisiunea „Stele sub lupa” pe Antena 2.

Emisiunea incepe la ora 19:00 si Ovidiu Komornyik este invitat al acestei acestei editii speciale spunem noi.

El va si canta alaturi de orchestra sa „OK Band” asa cum ne-a obisnuit in toate aparitiile sale.

Vizionare placuta va dorim!!!

Steaua noastra magica – OVIDIU KOMORNYIK


Un artist, este de obicei, un facator de minuni”(David Herbert Lawrence)

Pentru a inflori o inima de artist, nu are neaparat nevoie de caldura aprobarii ci chiar de stralucirea admiratiei.”(Adina Olanescu)

Artistul, inainte de a fi o persoana publica este si el OM si este esential ca acesta sa stie sa ramana OM, cum spunea si regretata Tatiana StepaMulti oameni devin artisti, putin artisti raman OAMENI.”

Putini sunt artistii care stiu sa pastreze o relatie speciala cu publicul lor, cu fanii dar doar aceia care o fac consider ca se pot bucura de titlul complet de ARTIST.

Ce poate fi mai frumos decat o sala plina sa se bucure de interpretarea artistului, sa aplaude sau sa se ridice in picioare in semn de multumire fata de cel de pe scena.

Este drept, ca noi, oamenii de rand, ii consideram de cele mai multe ori pe artisti, niste minuni, dar acestia sunt si ei oameni ca si noi, doar ca au fost inzestrati de bunul Dumnezeu cu talent, care prin munca si ambitia lor i-a condus spre treptele inalte ale succesului si aduc atata fericire celorlalti prin ceea ce ofera.

Se stie ca si ei au probleme, trec prin diverse incercari ale vietii, dar datorita faptului ca sunt artisti, sunt nevoiti sa se adune, sa fie mai puternici si sa mearga mai departe, poate mai repede decat noi, oamenii simpli cu activitati obisnuite de zi cu zi.

Da, un artist care stie sa transmite complet mesajul sau catre public, care ajunge la inima publicului sau, este fara indoiala un facator de minuni.

Artistii care stiu sa comunice direct cu publicul, sa priveasca in ochii acestuia si astfel sa il determine sa traiasca ceea ce ii transmite prin interpretarea sa, sunt acei artisti care nu transmit mesajele lor doar prin muzica ci si prin privire si atitudine.

Un artist, pentru a se simti implinit, are nevoie de admiratie, de recunostinta si sustinere, cel mai important este ca acesta sa simta ca cei care il asculta traiesc pe deplin muzica acestuia.

Un artist este asemeni unui brad care ramane vesnic verde, care ne bucura cu mireasma sa imbietoare in orice sezon.

El, artistul este sursa de energie in viata noastra de zi cu zi, soarele care ne incalzeste sufletele uneori plictisite sau obosite de toate cele, asadar ARTISTUL este OMUL care ne bucura in fiecare clipa si steaua care straluceste continuu pentru noi si il simtim atat de aproape, asemenea unui inger pazitor, pentru ca inainte de a fi artist ramane mereu acelasi om minunat, STEAUA noastra magica, se numeste OVIDIU Komornyik.

Iti multumim OVIDIU pentru absolut tot!!Sa ne traiesti sanatos dragul nostru inger care ne daruiesti atatea comori prin vocea minunata cu care te-a inzestrat Bunul Dumnezeu!!!

Pentru cei care nu mi-au inteles pe deplin cuvintele, ii rog sa asculte cu atentie versurile duetului „De dragul tau” .

Bannerele sunt realizate de Dumi, careia ii multumesc din suflet.

Nu e nimeni ca tine, OVIDIU Komornyik!


,,Nu e nimeni ca tine…
Nici nu poate sa fie !’’

Ovidiu Komornyik a fost creat de Dumnezeu pentru sufletele noastre.
Muzica lui nu este decat o revarsare fireasca a inimii sale sensibile.
Este regasire, sentiment, este lucrul necesar pentru un spirit liber si imaculat.
Muzica lui Ovidiu Komornyik este literatura, poezie… este sprijin si suport moral.
Are o dimensiune esential umana, are candoare si stralucire.
Muzica lui Ovidiu Komornyik ne fascineaza, ne uimeste, ne ofera liniste .
Ea inspira, daruieste, sprijina, alina si are putere.
Armoniile lui Ovidiu te ridica din nonsens, din plictis, din superficialitate.
Ne place muzica lui, ne defineste, e parte din noi, este omniprezenta.
In inima acestui mare artist traieste spiritul muzicii, care ofera neconditionat dragoste, fericire si viata tuturor.
Iti multumim din suflet, Ovidiu Komornyik !
Ne-ai daruit atat de mult !

Mergi inainte ! E drumul tau !

..si surpriza noastra pentru Ovidiu Komornyik si toti cei care iubesc muzica sa, urmatorul slide:

p.s. Cei care primiti prin e-mail articolele noastre de pe blog, va sfatuim sa accesati blogul, pentru a viziona si slide-ul dedicat lui Ovidiu Komornyik.


O LINGURITA CU DULCEATA
Cand ascult muzica lui Ovidiu Komornyik sufletul mi se destinde.
Asociez de multe ori aceasta muzica cu o floare, cu un suras daruit unei persoane triste, cu o armonie, cu un curcubeu , cu puritate , cu prietenie si cu multa liniste.
Simt alchimia acestei muzici si-i gust cu placere ingredientele…
Muzica lui Ovidiu are rezonanta in inima mea , in viata mea si ma ajuta sa traiesc frumos, sa simt implinirea sufleteasca, linistea si bucuria , sa iradiez si eu la randul meu ganduri frumoase.
Ma ajuta sa fiu eu, cea de toate zilele, mai buna , mai toleranta…
Muzica lui Ovidiu Komornyik aduce pace, liniste in suflet si necesarul de nostalgie ce straluceste in suflete de cristal.
Aduce vibratie , armonie , zbor si credinta ca lumea noastra poate fi si blanda, si senina, asa cum Dumnezeu, din inceputuri ne-a daruit-o.
Muzica aceasta este completa, are suflet si simtire si m-a cucerit definitiv.
Caracterul deosebit al autorului se regaseste in mesajul muzicii sale si se intregeste intr-o metafora frumoasa ce ne mangaie sufletul.
Este minunat sa ai talent, este minunat sa fii Om, sa ai caracter si este extraordinar cum toate aceste calitati s-au reunit intr-o singura persoana !
Am descris o Stea a carei muzica straluceste pe portativul sufletului.
Aceasta Stea poarta un nume …OVIDIU KOMORNYIK !
Felicitari Ovidiu !
Mergi inainte…e drumul tau !