Ovidiu Komornyik „cel mai romantic interpret de muzica usoara de la noi”, numit la emisiunea „Dedicatii muzicale”.


Ovidiu Komornyik invitat a doua zi de Craciun, in 26 Decembrie la TVRI.

Artistul nostru de suflet a fost invitat alaturi de Cristina Gheorghiu si Radu Ille, in emisiunea “Dedicatii muzicale” prezentata de Sylvie. Aceasta l-a numit  pe Ovidiu, . “cel mai romantic interpret de muzica usoara de la noi” , un artist foarte iubit pentru care s-au primit de fiecare data numerase mesaje din partea doamnelor si domnisoarelor.

Ovidiu a povestit si in aceasta emisiune cum obisnuieste sa-si petreaca sarbatorile, amintindu-si cu nostalgie de copilarie, de perioada colindelor, de care se bucura enorm in Ardeal, de unde este de loc.

A declarat ca obisnuieste sa ramana de Craciun alaturi de familia sa, cum a procedat intotdeauna, nefiind adeptul cantarilor de Craciun. Artistul a amintit ca timp de peste 20 de ani a cantat in Noaptea de Revelion, lucru la care a renuntat in acest an.

In cadrul acestei emisiuni s-a vorbit despre metodele de distributie a albumelor, iar Ovidiu a explicat strategia Casei sale sale de productie Ovo Music, amintind celor care vizioneaza emisiunea ca este cel mai frumos, cand pretuiesti un artist sa-i cumperi si albumul.

Acesta a amintit si de evenimentele pe care le organizeaza pentru a promova albumele lansate la Ovo Music, respectiv recitalurile urmate de sesiuni de autografe ale marilor artisti, peste 50 la numar, adunati sub egida Casei de discuri Ovo Music.

El a  amintit si despre succesul de care s-a bucurat la public Angela Similea, la recenta lansare a albumului “Anii 80, vol 4”.

Un alt subiect abordat in aceasta emisiune a fost diferenta dintre generatii, despre copiii de ieri care se bucurau altfel de Craciun, de sosirea Mosului, care de si atunci era altfel denumit, se pare ca sarbatoarea de astazi a Craciunului a devenit mai mult comerciala, copiii de astazi fiind mult mai materialisti, concluzia la care au ajuns cei trei invitati.

Cele mai frumoase sarbatori pentru Ovidiu Komornyik sunt cele doua mari sarbatori sfinte Pastele si Craciunul, pe care acesta a preferat intotdeauna sa le petreaca alaturi de familie.Si la acest subiect artistul nostru de suflet a vorbit despre diferenta dintre generatii, modul clasic in care prefera el si generatia sa sa petreaca de Craciun, spre deosebire de “generatia pro” care astazi aleg sa petreaca sarbatorile in cluburi.

Ovidiu si-a amintit de prietenii din liceu cu care pastreaza in continuare legatura, se viziteaza si chiar daca de sarbatori nu se poate intalni cu acestia, o face ori de cate ori are ocazia.

Producatorul Ovidiu Komornyik a descris si atmosfera plina de caldura de la Ovo Music, echipa cu care El colaboreaza si nici de sarbatori nu uita sa se bucure ca sunt impreuna precum o familie adevarata.

Cei care au vizionat emisiunea sau vor viziona inregistrarea publicata pe site-ul tvr au ocazia sa se bucure de un video in care Ovidiu interpreteaza in  duet cu Luminita Anghel “S-a nascut Isus”.

In calitate de producator, Ovidiu Komornyik  a enumerat o parte dintre proiectele propuse pentru 2011, primul dintre ele fiind o lansare Mihai Constantinescu, un “Best of” al anilor “70, 80, 90, 2000 in patru discuri, in saptamana Mare din aprilie 2011 se va lansa noul album al Angelei Similea, Dida Dragan(album nou) si multe alte proiecte frumoase organizate de Ovo Music.

Turneul continuu sustinut alaturi de Angela Similea si orchestra OK Band a fost un exemplu dat de Ovidiu spre a explica telespectatorilor ca el si Angela Similea refuza in general spectacolele gratis si prefera cele in care spectatorul plateste biletul doar pentru a ii vedea pe artisti, mentionand ca ei aleg un pret moderat al biletelor pentru a ajunge la toate categoriile de public.

Ovidiu a exemplificat diferitele categorii de varsta ale publicului sau, vorbind despre Dumitrita, o adolescenta care la vremea infiintarii FanClubului sau avea doar 14 ani, dar acum Dumi are 21 de ani.

Eu pe scena sunt un om liber si nu incerc sa par ceea ce nu sunt” a declarat Ovidiu despre artisti, acesta spunand ca trebuie “ sa fii tu insuti.”

Tot in aceasta emisiune s-a vorbit si despre cadourile primite de artisti din partea celor care le iubesc muzica, Ovidiu declarand ca il incanta aceste surprize din partea fanilor sai si a primit tot felul de cadouri, incepand de la icoane pana la chiar potretul sau pictat,primit din partea unei fetite de doar 10 ani.(fiica Alinei, membra a FanClubului Ovidiu Komornyik ne permitem noi sa completam.).

Referitor la slaba difuzare a muzicii romanesti de catre posturile private de radio, mesajul lui Ovidiu a fost:

“..Dragilor, daca vreti muzica romanesca, cu oricine vreti voi, gasiti pe internet, pe facebook, daca vreti sa ascultati cantece cu mine mergeti pe youtube si veti gasi acolo un canal facut “ovidiomania” unde sunt aproape toate filmarile mele, inca de acum 20 de ani, gasiti tot ce vreti, e la indemana voastra..

FELICITARI SI MULTUMIRI din partea FanClubului Ovidiu Komornyik pentru aceasta frumoasa emisiune, realizatorilor, celor trei invitati si in mod cu totul special artistului nostru de suflet.

Puteti viziona inregistrarea emisiunii, pe pagina tvr la adresa:\

http://www.tvr.ro/inregistrari.php?file=DATA-2010-12-26-21-00.flv&id=Dedicatii

 

A mers intotdeauna mai departe…


>>Un om dedicat permanent dragostei şi iubirii, două lucruri nelipsite sufletului său, pe care de fiecare dată le dăruieşte publicului cu toata dragostea.<<

Născut într-o parte a ţării cu care parcă se confundă (Ardealul),departe de zgomotul gălăgia şi agitaţia capitalei, Ovidiu Komornyik, ne aduce aminte cu fiecare cântec sau gând de fericire şi invitându-ne să visăm, să iubim şi de ce nu, să-i fim aproape într-o lume numai a lui, o lume a stelelor în care îşi dau întâlnirea nostalgia iubirea, fericirea si dragostea, unde trădarea şi minciuna, răutatea şi ura nu au ce căuta, şi unde întotdeauna vom spune că Nu s-a sfârşit iubirea.

S-a născut în Ardeal la 29 Ianuarie 1969, însă pentru a fi cunoscut a fost nevoit cam ca toţi artiştii, să facă cunostinţă cu Capitala.

Îmi aduc aminte, se întâmpla în urmă cu 12 ani, când festivalul Mamaia deja începuse să se modernizeze, să nu mai fie ceea ce noi ştiam. Apăreau tot felul de cântăreţi peste zi sau peste noapte care cantau o dată, luau premiu şi apoi nu mai auzeam nimic de ei. În acel an a apărut o voce caldă, sinceră care ne invita la visare. Însă nu acela a fost momentul său de glorie. Acela a fost trei ani mai târziu, atunci când cu paşi timizi dar siguri s-a hotărât să devină compozitor. Compunând atât pentru el cât şi pentru cei pe care odata îi admira, iar prima melodie a sa a devenit un adevărat şlagăr imediat (Frumoasa mea).

Nu de puţine ori, fie la propriile lansări fie la spectacole, am avut norocul de a-l vedea pe Ovidiu cântând cu lacrimi în ochi, mulţumindu-i publicului care nu l-a trădat niciodată care i-a dat speranţă şi încredere de fiecare dată spunându-i Să nu-şi piardă speranţa, iar răspunsul lui a fost pe măsură Cât vă iubesc.

==================

Sursa: http://www.muzicausoara.blogspot.com/

Articol publicat joi, 13 martie 2008 de catre Simona Iancu, pe blogul sau personal.

=====================

Multumim Simonei pentru frumoasele ganduri de apreciere la adresa artistului nostru preferat!!!

Ii multumim si pentru faptul ca a ales sa ni se alature si ii spunem cu aceasta ocazie: BUN VENIT in lumea OK!

FanClub Ovidiu Komornyik

Ovidiu Komornyik invitat la "Hai sa ne intalnim sambata seara", a doua zi de Craciun…


Din suflet pentru suflet, este muzica lui Ovidiu Komornyik


Ovidiu Komornyik este unul dintre putinii artisti romani care s-a dedicat total profesiei sale.
Ovidiu Komornyik este producatorul, compozitorul, textierul si interpretul care atunci cand creeaza o piesa, fie pentru el, fie pentru un alt artist, acesta o face din suflet si astfel se explica armonia muzicii sale, efectul maxim produs, care ajunge direct in inimile iubitorilor de muzica romaneasca.
Muzica lui Ovidiu Komornyik este hrana pentru suflet, sursa de oxigen pentru romanticii care il asculta cu mare drag si totodata un rezervor vesnic de energie, fericire si speranta.
Cei care asculta cu sufletul muzica acestui artist minunat, o traiesc altfel spre deosebire de simpli ascultatori de muzica.
Muzica lui iti transmite mesajul sau de optimism, ambitie, dragoste si incredere, este muzica din suflet pentru suflet, muzica ce porneste dintr-o inima la fel de mare si romantica precum a celor care il asculta.

Iti MULTUMIM OVIDIU Komornyik pentru comorile muzicale minunate ce ni le daruiesti in fiecare zi prin muzica ta, iti MULTUMIM ca ne-ai oferit mai multa incredere in noi si ne faci mai frumoasa viata de zi cu zi, prin ceea ce ne transmiti prin muzica ta, Iti multumim ca EXISTI si te pretuim enorm pentru ca esti un OM si un ARTIST cu totul SPECIAL!!!