La multi ani dragul nostru Ovidiu Komornyik!Te iubim mult!


Astazi, 29 ianuarie, artistul nostru de suflet, Ovidiu Komornyik implineste o frumoasa varsta.
Cu aceasta ocazie, ca in fiecare an de altfel, am avut deosebita placere de a il vizita la birou si de a ii darui surpriza din partea FanClubului Ovidiu Komornyik.
Am pregatit surpriza cu mult timp inainte, astfel incat sa ne asiguram ca totul va decurge la fel de bine ca si in anii precedenti.
Avand in vedere ca Ovidiu implineste frumoasa varsta de 50 de ani, am ales un cadou potrivit momentului, respectiv o carte personalizata.

In aceasta carte intitulata sugestiv „50 de ganduri pentru 50 de ani”, Ovidiu regaseste mesaje/ganduri/urari adresate lui din partea colegilor de scena, catorva oameni din Media, prieteni, colegi din scoala, familie si nu in ultimul rand fani.
Pe aceasta cale, Fan Clubul Ovidiu Komornyik le multumeste respectuos tuturor celor care au acceptat sa se alature proiectului nostru, oferindu-ne un gand aniversar cu ocazia zilei de nastere a artistului nostru drag.

Pe langa aceasta deosebita si voluminoasa carte, Ovidiu a primit din partea Fan Clubului sau si o placheta aniversara, care sa marcheze momentul.

Si pentru a completa surpriza, nu putea lipsi un deosebit aranjament floral realizat de catre o echipa profesionista cu care am colaborat pentru al IV-lea an consecutiv, in pregatirea surprizei pentru Ovidiu, respectiv FLORARIA CU POVESTI, carora le multumim!

Am ales sa-i oferim lui Ovidiu in acest an, 101 de trandafiri intr-o eleganta frapiera, aranjamentul constand intr-o inima din 50 de trandafiri albi inconjurata de 51 de trandafiri rosii.

Dragul nostru Ovidiu, primeste din partea noastra, cele mai sincere si mai frumoase urari de sanatate, noroc, fericire, iubire si numai oameni minunati aproape, asa cum meriti pe deplin! Iti mai dorim multa, multa inspiratie, sa canti si sa ne incanti inimile o viata inainte, cum te pricepi cel mai bine!

TE IUBIM MULT, Prieten drag, Om si Artist minunat! La multi ani!

Fan Club Ovidiu Komornyik.

Ovidiu Komornyik a lansat un nou cantec „Inima mea”, interpretat in premiera la Targul de Craciun Bucuresti


Mos Craciun a fost darnic si in acest an cu iubitorii muzicii artistului nostru de suflet, Ovidiu Komornyik.

Mosul este chiar Ovidiu K. in persoana, oferind fanilor sai o frumoasa surpriza in Ajun de Craciun, noua melodie „Inima mea”. Piesa a fost interpretata in premiera, live, la Targul de Craciun Bucuresti, artistul fiind acompaniat de orchestra OK BAND.

Cantecul nou „Inima mea” este deosebit de sensibil, de frumos, compozitie proprie a artistului Ovidiu Komornyik care semneaza si versurile.

Fan Clubul Ovidiu Komornyik ii multumeste lui Ovidiu  pentru minunatul dar oferit in Ajunul Sarbatorilor si il asigura de dragostea lor sincera si neconditionata pentru totdeauna!

Va invitam sa ascultati aceasta melodie noua, intitulata „Inima mea” in interpretarea vocii minunate a artistului, impreuna cu orchestra sa, trupa OK BAND, in cadrul acestui video de la recitalul sustinut vineri, 21 Dec.2018 la Targul de Craciun Bucuresti.

FELICITARI OVIDIU pentru minunata compozitie!Felicitari OVIDIU KOMORNYIK si OK BAND!
Va iubim si va asiguram de toata pretuirea noastra!

Fan Club Ovidiu Komornyik

 

Ovidiu Komornyik sarbatorit de catre Fan Club cu ocazia zilei de nastere


Si in acest an am avut deosebita placere si onoare de a fi aproape de artistul nostru de suflet, Ovidiu Komornyik cu ocazia zilei sale de nastere.

In 29 Ianuarie 2016, Ovidiu a implinit o frumoasa varsta, motiv pentru care  l-am vizitat la studio.

Incarcati de emotie, i-am pregatit o surpriza lui Ovidiu, care speram sa il fi bucurat.

Daca sunteti curiosi sa aflati ce am pregatit, impartasim cu voi aceasta bucurie, dar nu inainte de a ii transmite inca o data Prietenului nostru drag si Artist minunat, cele mai sincere si mai frumoase ganduri.

Muzica ta este ARTA care ne configureaza Prietenia, este Poezia care ne stimuleaza trairile, este bucurie si fila de poveste a vietii noastre.

Cel de-al 47-lea trandafir din buchetul vietii tale sa fie rod al sanatatii, bucuriei, sperantei si succesului!

Iubirea si implinirea sa te insoteasca pretutindeni si ITI MULTUMIM pentru onoarea de a face parte din POVESTEA TA!

TE IUBIM OVIDIU KOMORNYIK!

DSC_0002

Surpriza din acest an a constat in:

  • O rama foto chitara in care Ovidiu a regasit cateva fotografii de la concertul sustinut in America, impreuna cu Angela Similea, in toamna anului trecut(2015).

  • Un trofeu pe tema muzicala care speram sa ii fi placut si sa fie o piesa care ii va completa cufarul amintirilor legate de intalnirile noastre de ziua lui, pe parcursul anilor.

trofeu

  • Un calendar care este valabil in orice an si cuprinde 365 de idei intelepte pentru fiecare zi.

CALENDAR1

In colaborare cu FLORARIA CU POVESTI  am completat surpriza pregatita pentru Prietenul si Artistul nostru minunat cu un deosebit si elegant buchet cu 47 de trandafiri(printre care cel din mijloc era alb precum sufletul sau frumos) intr-o cutie speciala de culoare mov si o cutie draguta cu o sampanie de calitate si cateva praline.

Dupa cum se observa in fotografii, cadoul pregatit in colaborare cu FLORARIA CU POVESTI  a ajuns insotit de un mesaj pe un papirus care speram ca l-a bucurat pe Ovidiu.

„In aceasta zi, ai mai adaugat o fila la povestea ta. Speram ca aceasta sa infloreasca in mii de vise care ti se vor implini si iti dorim sa ramai acelasi PRIETEN si ARTIST minunat si talentat pe care il stim!

Și-acum, la ceas de sărbatoare,

Ne punem sufletul în fiecare floare !

Respect, iubire, grație, candoare

Primește aceste flori nemuritoare !

Toți trandafirii sunt astăzi pentru tine,

Cu dragoste, din suflete senine !

LA MULȚI ANI !

Fan Club Ovidiu Komornyik

29 ianuarie 2016 ”

Fan Clubul Ovidiu Komornyik ii multumeste Florariei cu Povesti pentru colaborare, seriozitate si promptitudine!Sunteti o echipa de profesionisti si va multumim urandu-va in continuare mult, mult succes!

Pentru a viziona mai multe fotografii cu surpriza pregatita lui Ovidiu Komornyik, de catre noi, FanClubul sau, va invitam sa vizitati Fan Page-ul Ovidiu Komornyik.

Acolo este publicat un album cu mai multe fotografii pe care speram sa le vizionati cu placere.Cand vizitati pagina de facebook a artistului, nu uitati sa dati si un LIKE pentru a fi la curent cu noutatile din activitatea sa profesionala.

Va multumim tuturor celor care ii iubiti muzica si-l apreciati pe artistul nostru de suflet!

LA MULTI ANI PRIETEN special, Om si ARTIST minunat!TE IUBIM MULT!

Fan Club Ovidiu Komornyik

 

 

 

 

La multi ani, Ovidiu Komornyik!Te iubim mult!


  Filele foşnesc în calendar…

     A mai trecut un an, iar noi suntem din nou aici, alături de tine…

La mulți ani, Ovidiu !

DSC_0025

De ziua ta, am adunat clipele frumoase petrecute împreună, le-am transformat în fire de nisip perlat şi le-am încuiat cu grijă într-o prețioasă ,,Clepsidră a amintirilor’’. Muzică, aplauze, sentimente, zâmbete, flori… toate sunt fărâme de mărgăritar ce picură alene în sipetul sufletului!

DSC_0083

Priveşte-le PRIETEN DRAG şi retrăieşte alături de noi bucuria şi emoția!

Pentru clipele grele, am hoinărit ,,O mie şi una de nopți’’ prin locuri fermecate de poveste şi din îndepărtatul tinut al lui ALADIN , i-am furat din cufărul magic, lampa fermecată

DSC_0074

       Priveşte-o , PRIETEN DRAG, la ceas de răscruce! Ai grija, LAMPA LUI ALADIN îți va îndeplini trei dorințe !

Apoi, cu multă dragoste şi migală, am plantat ,,Copăcelul Fan Clubului’’, cu trunchi viguros, hrănit cu Unitate şi Iubire, din care au țâşnit spre soare ramuri împletite armonios, cu rod bogat de vibrații de inimi…

DSC_0107

Priveşte-l, PRIETEN DRAG , oricând îți suntem aproape !

DSC_0093

Filele foşnesc în calendar…

       A mai trecut un an, iar noi vom rămâne mereu alături de tine…

           La mulți ani, Ovidiu !

 

Fan Club Ovidiu Komornyik,

29 ianuarie 2015.

Pentru mai multe fotografii accesati pagina de facebook OVIDIU KOMORNYIK.

Fan Clubul Ovidiu Komornyik va ureaza Sarbatori Fericite!


La multi ani, dragi prieteni!
Iata-ne ajunsi la sfarsit de an 2013.Parca mai ieri ne faceam urari..
In primul rand dorim sa va multumim tuturor acelora care ne-ati fost aproape noua si artistului nostru de suflet, Ovidiu Komornyik.
Va dorim CRACIUN FERICIT si Sarbatori magice alaturi de toti cei pe care ii iubiti!
Sa aveti parte de tot ce-i mai frumos pe lume, bunul Dumnezeu sa va daruiasca multa, multa sanatate, noroc, pace, speranta, iubire si numai implinire!

Totodata ii multumim artistului nostru drag Ovidiu Komornyik pentru tot si-l asiguram neconditionat in continuare de toata pretuirea si iubirea noastra, dorindu-i din suflet sanatate multa,noroc,fericire, inspiratie si tot succesul din lume!

LA MULTI ANI!Sarbatori de poveste alaturi de cei dragi!
Pentru aparitiile tv din perioada sarbatorilor ale artistului nostru de suflet va invitam sa vizitati site-ul sau oficial ovidiukomornyik.ro

Fan Club Ovidiu Komornyik
mos craciunP

Apreciezi activitatea Fan Clubului Ovidiu Komornyik?Voteaza-l pentru Retrospectiva anului 2012 la Top Romanesc!


getpicnew

Bun regasit in 2013 dragi prieteni!

Va multumim tuturor care ne-ati fost si ne veti ramane aproape noua si artistului nostru de suflet si in acest an!

Ca la fiecare inceput de an, emisiunea „Top Romanesc” realizata de Titus Andrei la Radio Romania Actualitati propune Retrospectiva Anului care tocmai s-a incheiat.

Pentru Retrospectiva Anului 2012 va invitam sa acordati votul vostru la doua categorii:
– „Fan Clubul Anului” unde Fan Clubul Ovidiu Komornyik este nominalizat.Daca apreciati activitatea noastra si considerati ca meritam, va rugam sa ne acordati votul vostru!!!
– „Concertele Anului” unde este nominalizata Gala Ovo Music – Editia a II-a care a avut loc in 18 noiembrie 2012 . In cadrul acestui grandios eveniment au evoluat pe scena majoritatea celor mai indragiti artisti din muzica usoara romanesca: Angela Similea, Ovidiu Komornyik, Florin Piersic, Gabriel Cotabiță, Marcel Pavel, Luminița Anghel, Gabriel Dorobanțu, Carmen Trandafir, Mihai Constantinescu, Corina Chiriac, Carmen Rădulescu, Adrian Daminescu, Florin Mureșan, Sanda Ladoși, Oana Sârbu, Adrian Enache, Zoia Alecu, Silvia Dumitrescu, Cornel Verban, Ileana Șipoteanu, Daniel Iordăchioaie, Orchestra O.K. Band.

Pentru a trece de la o categorie la alta apasati tasta F5.

Sperand ca apreciati activitatea Fan Clubului Ovidiu Komornyik si considerati ca meritam, va rugam sa ne acordati votul vostru la „Retrospectiva Top Romanesc 2012” pentru categoria „Fan Clubul Anului 2012” si totodata la categoria „Concertele anului” pentru Gala Ovo Music – 18 noiembrie 2012.

Aici puteti vota, sondajele sunt in partea dreapta a paginii. http://www.topromanesc.ro
Speram sa primim cate un vot si din partea artistilor carora le-am fost cu drag alaturi la fiecare eveniment organizat de Ovo Music si totodata fanilor acestora pentru impresiile impartasite de-a lungul timpului.O data in an asteptam si noi feedback-ul celor care ne apreciaza activitatea!

Va multumim!!!

Promitem sa nu va dezamagim!

Fan Club Ovidiu Komornyik

Hristos a inviat! Fan Clubul Ovidiu Komornyik va ureaza Paște Fericit!


HRISTOS A INVIAT!

Dragii nostri, haideti sa ne bucuram impreuma de Invierea lui Hristos!

Lumina Sfanta  sa va incalzeasca sufletele si casele cu multa pace,  sa va daruiasca sanatate, speranta, impacare, iertare si sa va calauzeasca drumul in viata cu multa implinire si iubire.

Va multumim tuturor care ne sunteti alaturi noua si artistului nostru de suflet Ovidiu Komornyik si va multumim pentru pretuirea purtata acestuia!

Pentru Ovidiu, suntem siguri ca cea mai frumoasa dovada de pretuire, este faptul ca in fiecare zi ii multumim pentru ca ne face viata mai frumoasa prin ceea ce este ca Om, Artist si nu in ultimul rand ca Prieten.Ii multumim pentru tot ceea ce ne daruiaste!

In fiecare zi un gand sincer se indreapta catre El si promitem ca-i vom fi intotdeauna alaturi neconditionat, cu toata dragostea noastra! Speram ca nu il vom dezamagi niciodata si in cazul in care se va intampla il asiguram am facut-o involuntar si il rugam sa ne ierte!

 

 

Nu ne vom pierde in cuvinte prea multe, gandurile cele mai frumoase vi le adresam voua prieteni dragi, cu ocazia acestei minunate Sarbatori si va invitam sa ne bucuram impreuna de Sfanta Inviere ascultand aceasta cantare „Hristos a inviat” a carei compozitie este semnata chiar de artistul nostru de suflet, Ovidiu Komornyik.

 

Va reamintim cu drag ca luni, 16 aprilie, in a doua  zi de Pasti, Ovidiu Komornyik este invitat alaturi de multi alti artisti ai Casei sale de productie Ovo Music, in editia speciala a emisiunii “Gabi Firea Show“, emisiune care incepe la ora  12:00 pe Antena 1! Mai multe detalii gasiti pe site-ul sau oficial.

 

PASTE FERICIT alaturi de cei dragi!!!

 

Fan Club Ovidiu Komornyik

 

 

 

Multumim…!!!


Fan Clubul Ovidiu Komornyik are placerea sa le multumeasca intr-un mod cu totul deosebit tuturor celor care ne sunt alaturi noua si artistului nostru de suflet, Ovidiu Komornyik.

Ne bucuram foarte mult pentru fiecare nou abonat la acest blog, deoarece tot ceea ce facem este doar pentru  Ovidiu Komornyik si pentru voi toti cei care-i iubiti muzica si il apreciati pentru ceea ce este ca OM si ca Artist..!!!

Dorim sa multumim totodata atat lui Ovidiu cat si tuturor celor dragi lui (colegi, prieteni si nu in ultimul rand familie..) care stim ca ne sunt aproape si constatam asta prin numarul de accesari si  abonari la acest blog si alte pagini dedicate lui Ovidiu, numar care nu este deloc mic …!

Va multumim voua tuturor care ne cititi cu drag si va bucurati de fiecare veste care v-o aducem din partea artistului nostru de suflet, pentru care ne-am unit de atatia ani si suntem aici……si speram sa nu va dezamagim niciodata!

Nu uitati ca Ovidiu Komornyik va asteapta cu gandurile si impresiile voastre pe pagina de facebok, Fan Page-ul Ovidiu Komornyik administrat chiar de artist.

Multumim pentru toate mesajele si gandurile voastre frumoase primite pe adresa de e-mail a Fan Clubului Ovidiu Komornyik si nu in ultimul rand ii multumim in mod direct Artistului nostru de suflet Ovidiu Komornyik pentru faptul ca exista si ne face viata mai frumoasa prin harul cu care l-a inzestrat Bunul Dumnezeu!!! Ii promitem ca-i vom ramane intotdeauna neconditionat aproape si-l vom sustine cu tot ceea ce sta in puterile noastre!!!

Viata noastra este mai frumoasa datorita tie OVIDIU KOMORNYIK!

Surprizele muzicale continuă pentru voi..pe site-ul artistului Ovidiu Komornyik


Așa cum v-am promis surprizele continuă.

Pe acest site la secțiunea MEDIA/CONCERTE aveti alte doua înregistrări din Concertul „Dacă ți-e dor”  susținut împreună cu trupa mea, orchestra OK Band la Chișinău în 6 Decembrie 2009:

  • Când vin acasă    și
  • Maria, Maria

..vor urma și alte surprize, amintiri frumoase..

Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile frumoase și aprecieri, mă bucur că-mi iubiți atât de mult muzica..

Ovidiu Komornyik

==========

sursa articol – site-ul oficial al artistului Ovidiu Komornyik

http://ovidiukomornyik.ro/noutati.php?id=18

Fan Clubul Ovidiu Komornyik ii multumeste din suflet lui Ovidiu pentru aceste minunate surprize!!!

Condoleante doamnei Angela Similea pentru pierderea sotului, din partea Fan Clubului Ovidiu Komornyik


Fan Clubul Ovidiu Komornyik se alatura tuturor celor care transmit sincere condoleante doamnei Angela Similea..pentru marea pierdere suferita, multa putere sa le daruiasca bunul Dumnezeu in aceste momente intregii familii si tuturor celor indurerati!!!

 

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe domnul Victor Surdu si sa vegheze asupra somnului sau vesnic…!

Fan Club Ovidiu Komornyik

 

 

Ovidiu Komornyik si fratele sau Florin Muresan, au anuntat la „Neata” lansarea albumului „Iubesc pe altcineva” -Florin Muresan


Florin Muresan, fratele artistului nostru de suflet  impreuna cu Ovidiu au fost invitati astazi 7 Aprilie la emisiunea „Neata”, emisiune  realizata de Razvan si Dani la Antena1.

Cei doi artisti, totodata si frati, au anuntat cu aceasta ocazie un eveniment deosebit care va avea loc maine.

Florin Muresan isi va lansa primul album „Iubesc pe altcineva”, vineri 8 Aprilie, orele 19:00 la Auchan Titan.

Cei doi artisti Florin si Ovidiu au vorbit despre acest album, informand pe cei care vizionau emisiunea la acea ora ca melodiile de pe albumul lui Florin sunt compuse de Ovidiu Komornyik, Emanuel Gheorghe (Fisa) si respectiv de Florin Muresan.

Ovidiu a tinut sa mentioneze ca meritele acestui album le are Valentina, iubita lui Florin Muresan care l-a sustinut in realizarea acestui frumos proiect.

Ovidiu a explicat lui Dani ca ei au mostenit talentul mamei lor care canta de asemenea, inclusiv fratele lor mai mare Carol canta, singura care nu a incercat  fiind sora lor Loredana.

Cu aceasta ocazie Ovidiu Komornyik a anuntat si proiectele Casei sale de productie Ovo Music, din viitorul apropiat, lansarea a cate unui nou disc pentru indragitele artiste Dida Dragan si Angela Similea, spre bucuria fanilor acestora.

Daca doriti sa-i cunoasteti pe cei doi talentati frati, Ovidiu Komornyik si Florin Muresan si sa ascultati live cateva dintre cele mai frumoase melodii care se regasesc pe primul album al lui Florin, sunteti invitatii lor VINERI 8 Aprilie, orele 19:00 la Auchan Titan, pentru a participa la lansarea oficiala a albumului „IUBESC PE ALTCINEVA” al artistului Florin Muresan.

Florin va sustine un recital urmat de o sesiune de autografe pentru toti cei care vor achizitiona albumul sau.Cei prezenti vor avea ocazia sa ramana cu amintiri frumoase de la acest eveniment,  ca la orice eveniment Ovo Music fanii artistilor vor putea face si fotografii cu acestia.

Cei care nu au posibilitatea sa fie prezenti, dar isi doresc sa achizitioneze albumul artistului, sau orice alt album produs de Ovo Music, pot comanda direct pe site-ul Casei de productie www.ovomusic.ro ..si astfel..in doar cateva zile vor intra in posesia albumului.

 

Fan Clubul Ovidiu Komornyik este alaturi de artistul lor de suflet si de fratele acestuia, dorindu-le mult succes cu acest album..dar si in toate proiectele care vor urma in cariera celor doi artisti.

Fan Club Ovidiu Komornyik

Ovidiu Komornyik invitat la „Acces Direct” impreuna cu fratele sau Florin Muresan, care isi va lansa vineri primul album intitulat „Iubesc pe altcineva”


Artistul nostru de suflet Ovidiu Komornyik a fost in aceasta dupa-amiaza invitat impreuna cu fratele sau Florin Muresan in emisiunea Simonei Gherghe „Acces Direct”.

Florin Muresan cu sprijinul fratelui sau Ovidiu K.,  de aceasta data in calitate de producator.. isi va lansa vineri 8 Aprilie 2011, orele 19:00 la Auchan Titan primul album „IUBESC PE ALTCINEVA„.

Cei doi talentati frati, au anuntat pe aceasta cale frumosul eveniment care va avea loc vineri, dar tototdata au adus la cunostinta realizatoarei emisiunii Simonei Gherghe, spectatorilor din platou dar si telespectatorilor ca acest album nu reprezinta debutul muzical al lui Florin.

Artistul,  s-a bucurat pana in prezent de numeroase aparitii muzicale in diferite spectacole si chiar festivaluri, Ovidiu tinand sa mentioneze ca fratele sau a participat la Festivalul Mamaia prima data in 1996, a avut multe contracte in afara tarii cantand pe vas.. iar acum, dupa ce si-a gasit jumatatea, sustinut de aceasta este si mai hotarat sa-si continue cariera muzicala, odata cu lansarea primului sau album.

Florin Muresan, fratele producatorului Ovidiu Komornyik i-a daruit Simonei Gherghe discul sau si a interpretat melodia care da titlul acestuia – „Iubesc pe altcineva„.

Va invitam cu drag sa vizionati inregistrarea aici:

Fan Clubul Ovidiu Komornyik e ste alaturi de artistul lor de suflet Ovidiu Komornyik, de fratele acestuia Florin Muresan, dorindu-le mult, mult succes din tot sufletul si ii asiguram de  sustinerea noastra!!! Sincere felicitari lui  Ovidiu, Florin, tuturor care au colaborat la acest frumos proiect … dar si  intregii echipe Ovo Music !!!

Fan Club Ovidiu Komornyik

==============

Mai multe detalii despre acest album puteti citi aici:

https://ovidiukomornyikfanclub.wordpress.com/2011/04/03/florin-muresan-iubesc-pe-altcineva-mai-multe-detalii-despre-albumul-artistului-care-se-va-lansa-vineri-8-apriliela-auchan-titan/

iar comunicatul de presa din partea Casei de productie, prin care sunteti invitati la lansarea albumului „Iubesc pe altcineva”, al artistului Florin Muresan il gasiti aici:

https://ovidiukomornyikfanclub.wordpress.com/2011/04/01/casa-de-productie-ovo-music-va-invita-vineri-8-aprilie-la-lansarea-albumului-iubesc-pe-altcineva-al-artistului-florin-muresan/

Va reamintim celor care nu vor avea posibilitatea sa participe la acest eveniment si isi doresc sa achizitioneze albumul lui Florin Muresan, sau al oricarui alt artist Ovo Music, pot comanda direct pe site-ul Casei de productie Ovo Music www.ovomusic.ro si astfel in doar cateva zile vor intra in posesia albumelor dorite.

Tot pe site-ul Casei de productie Ovo Music www.ovomusic.ro dar si pe Fan Page-ul oficial de facebook al artistului Ovidiu Komornyik http://www.facebook.com/pages/OVIDIU-KOMORNYIK/139153672928 puteti viziona o mare parte dintre  materialele foto si video de la cele mai recente evenimente organizate de artistul nostru de suflet, prin intermediul Casei sale de productie OVO MUSIC.

In atentia tuturor celor interesati de proiectele viitoare ale lui Ovidiu Komornyik


Dragi prieteni, in ultima perioada tot mai multi ati adresat intrebari pe diferite cai (e-mail, youtube, mesaje private, facebook Fan Page…) legate de proiectele viitoare ale artistului nostru de suflet Ovidiu Komornyik, asa ca revenim cu detalii, intrucat ne este mai usor sa va dam un raspuns complet aici…tuturor!!!

Fie ca v-am raspuns noi sau chiar Ovidiu unora dintre voi, dorim sa mentionam in mod special ca toate noutatile legate de aparitiile sale publice, promitem sa fie publicate si actualizate  pe acest blog dedicat artistului nostru de suflet.

Totodata va reamintim ca artistul, compozitorul si producatorul Ovidiu Komornyik si-a relansat recent cele doua site-uri oficiale pe care le puteti vizita la urmatoarele adrese:

Pe site-ul oficial al lui Ovidiu Komornyik puteti afla mai multe detalii despre artistul nostru de suflet, cum ar fi:

  1. La sectiunea ARTIST -Biografie, distinctii, activitatea sa componistica, cea de producator si inclusiv despre colectia de parfumuri OK Perfovo lansata de acesta in primavara anului trecut, colectie pe care o puteti testa la standul OK care se afla in Auchan Titan, Bucuresti.
  2. La sectiunea MEDIA – diferite materiale foto-video din cele mai recente aparitii publice ale sale.(recitaluri, concerte, turnee, emisiuni tv..inclusiv cateva fotografii cu fanii..)
  3. La sectiunea MUZICA – o prezentare a tuturor albumelor artistului(denumire, casa de productie la care a lansat, formatul albumului si fragmente din melodiile cele mai frumoase care se regasesc pe fiecare album).
  4. La sectiunea Guestbook puteti lasa mesaje adresate artistului si totodata Fan Clubului sau, este locul sau de intalnire in spatiul virtual cu cativa dintre fanii sai cei mai devotati, unde sunteti asteptati toti cei care iubiti muzica artistului si doriti sa va alaturati fanilor sai.
  5. Sectiunea Noutati este dedicata mesajelor de acest tip, acolo vor fi publicate detalii despre urmatoarele sale aparitii publice ..si nu numai…

Pe site-ul oficial al Casei de productie Ovo Music puteti:

  1. comanda albumele artistilor preferati, care si-au lansat discuri aici..(o mare parte dintre cei mai consacrati artistii ai Romaniei…)
  2. viziona materiale foto-video de la evenimentele pe care acesta le organizeaza sub egida Casei sale de productie.
  3. la sectiunea Noutati veti primi cele mai noi informatii despre urmatoarele evenimente ale artistilor Casei de productie Ovo Music.

Asadar toti care doriti sa aflati care vor fi urmatoarele sale aparitii publice urmariti acest blog si site-urile artistului!!! Nu uitati de posibilitatea de a va abona la acest blog, aveti in lateral dreapta sus optiunea de a va abona ca newsletter la urmatoarele articole care se vor publica pe blog si astfel veti primi pe e-mail toate noutatile legate de artistul nostru de suflet, Ovidiu Komornyik si evenimentele organizate de acesta (lansari) pentru artistii Casei de productie Ovo Music.

Este cea mai sigura varianta de a va asigura ca nu veti pierde nici o informatie!!Mentionam ca nu publicam nici o informatie neconfirmata de artistul nostru drag, asadar aici nu veti gasi niciodata stiri tip tabloid..!!!

Va reamintim ca VINERI 25 MARTIE, la ora 19.00, la Galeria Comerciala Auchan Titan, din Bucuresti, romanticul artist GABRIEL DOROBANTU isi va lansa noul album intitulat: „Povestea nu s-a terminat„.
Cei care nu v-ati alaturat pe Facebook, pe Fan Page-ul artistului, o puteti face cu un Like la urmatoarea adresa http://www.facebook.com/pages/OVIDIU-KOMORNYIK/139153672928 sau click pe imaginea intitulata Facebook din lateral stanga sus a blogului.Va multumim.

Va multumim tuturor care ne sunteti alaturi noua si artistului nostru de suflet!!!Promitem in continuare aceeasi promptitudine cu care v-am obisnuit!!!

Fan Club Ovidiu Komornyik

Ovidiu Komornyik, un artist foarte iubit!!!


Dragii nostri, Fan Clubul Ovidiu Komornyik doreste sa multumeasca intr-un mod cu totul special tuturor celor care s-au abonat la acest blog dedicat artistului nostru de suflet(numar in continua crestere…) dar si celor care s-au alaturat pe Facebook, pe Fan Page-ul acestuia, care il gasiti la adresa: http://www.facebook.com/pages/OVIDIU-KOMORNYIK/139153672928

Daca nu ati ales sa va alaturati pe Facebook la fan page-ului Ovidiu Komornyik, speram sa o faceti dupa ce veti citi acest articol.(cu un simplu click si pe iconita din stanga sus lateral a paginii, iar in partea dreapta, tot in lateral..aveti optiunea de a va abona la postarile acestui blog).

Acolo veti avea ocazia sa vizionati o parte dintre materiale foto si video atat de la evenimentele la care participa artistul nostru de suflet, dar si cele organizate de acesta, respectiv lansarile artistilor Casei de productie Ovo Music.

Nu uitati si de cele doua site-uri oficiale ale lui Ovidiu Komornyik:

  1. www.ovomusic.ro al Casei de productie Ovo Music, unde aveti posibilitatea sa comandati albumele artistilor sai, dar si
  2. www.ovidiukomornyik.ro , ambele relansate recent.

Albumele produse de Ovo Music pot fi gasite si la standul OK, pe care il puteti vizita in Centrul Comercial Auchan Titan, de unde puteti achizitiona parfumurile colectiei OK Perfovo, colectie ce consta in 70 nuante pentru femei si 40 pentru barbati.

Va multumim tuturor care ne sunteti alaturi noua si artistului nostru de suflet si va reamintim ca va asteptam cu impresii si sugestii la adresa: ovidiomania@yahoo.com

Fan Club Ovidiu Komornyik


Suntem pe podium!!!Fan Clubul Ovidiu Komornyik a ocupat locul 2 in clasamentul „Fan Clubul anului 2010” la „Top Romanesc”


Astazi 30 Ianuarie 2011, Titus Andrei a prezentat rezultatele clasamentelor Retrospectivei Muzicale a anului 2010, in cadrul emisiunii „Top Romanesc”, difuzata de Radio Romania Actualitati.

Printre cei nominalizati la una dintre aceste categorii, ne-am numarat si noi Fan Clubul Ovidiu Komornyik, la categoria „“Fan-clubul anului 2010″.

Am avut placuta surpriza sa constatam ca am primit un numar suficient de voturi pentru a ne clasa pe un loc bun, respectiv pe podium.Am ocupat locul al II -lea , fiind precedati de Fan Clubul Margaretei Paslaru si urmati de Fan Clubul Nico.

Dorim sa multumim intr-un mod cu totul deosebit tuturor care ne-au acordat votul lor de incredere si apreciere pentru intreaga noastra activitate in sprijinul artistului nostru de suflet si le promitem ca vom face tot ce ne sta in putere, sa nu ii dezamagim niciodatata!!!

Iti multumim si tie dragul nostru Ovidiu Komornyik caci avem onoarea sa-ti fim aproape si prin sustinerea ce ti-o acordam se pare ca am castigat simpatia iubitorilor de muzica, iubitori care ne-au acordat votul lor.

Clasamentul complet la categoria „Fan Clubul anului 2010” arata astfel:

Categoria “Fan-clubul anului 2010″:

1. Fan-club “Margareta Pâslaru” (preşedinte Puiu Munteanu)

2. Fanclub “Ovidiu Komornyik”

3. Fan-club “Nico”

4. Fan-club “Mihaela Runceanu

5. Asociaţia Culturală “Vasile Şeicaru”

Felicitarile noastre pentru toti cei nominalizati in acest clasament, le dorim mult succes in activitatile care le vor urma pentru a isi sustine idolii, iar pentru cei care nu au reusit sa fie nominalizati in acest an, ii incurajam ca nu trebuie sa fie dezamagiti, ar fi cazul sa se ambitioneze  si sa demonstreze ceea ce pot!!!

Referitor la ordinea clasamentului ..speram sa nu dezamagim pe nimeni, dar ..in ceea ce priveste voturile online, se stie ca tehnica de astazi nu este un criteriu de departajare prin votul online si consideram ca nu este atat de important locul ocupat, cat faptul in sine ca am fost nominalizati toate cele cinci fan cluburi, ceea ce inseamna ca am castigat simpatia si aprecierea celor in masura sa faca aceasta alegere.

FELICITARI TUTUROR! Mult succes in continuare!

Puteti viziona toate clasamentele pentru „Retrospectiva anului 2010” la Top Romanesc, Radio Romania Actualitati, pe site-ul emisiunii „Top Romanesc”, la adresa: http://www.topromanesc.ro/retrospectiva-muzicala-top-romanesc-2010-vezi-rezultatele/

TIE iti dedicam draga Ovidiu KOMORNYIK acest loc, pentru ca tot ceea ce facem este DOAR DE DRAGUL TAU!!! Iti multumim ca existi si ne faci viata mai frumoasa..!

 

Fan Club Ovidiu Komornyik

La multi ani, IOANA Alina!!!Te iubim mult!!!


Astazi 7 Ianuarie, este sarbatorit Sf. Ion, conform calendarului crestin, asa ca ii vom sarbatori si noi pe toti cei care poarta derivate ale acestui nume.

Pentru ca este  onomastica ta, ne alaturam si noi cu drag celor care iti vor transmite cele mai sincere si mai calduroase ganduri.

Draga noastra IOANA Alina, itit dorim ca Sfantul al carui frumos nume il porti sa-ti calauzeasca fiecare pas in viata si sa-ti lumineze drumul cu multa sanatate, noroc, fericire si multe, multe realizari pe toate planurile!!!

Iti daruim cu toata dragostea ce ti-o purtam, acest buchet de trandafiri albi, frumosi precum sufletul tau special si iti multumim pentru ca esti  un Om atat de minunat!!!


O zi frumoasa, cu zambete senine si de bucurii sa-ti fie inima plina” iti dorim draga noastra, sa te bucuri in viata numai de oameni cu suflet frumos precum al tau, sa fii mereu acelasi Om increzator in fortele proprii, intotdeauna o invingatoare!!!

Iti multumim pentru tot devotamentul si pretuirea purtata artistului nostru de suflet Ovidiu Komornyik, iti multumim tie si Bunului Dumnezeu ca existi si te-ai alaturat frumoasei noastre „familii”, care poarta un singur nume Fan Club Ovidiu Komornyik.

..si ca sa ne simti si mai aproape de tine astazi, ..iata-ne am venit la petrecere.Bucurosi de oaspeti??? Chiar daca in acest video..nu este familia completa, cu sufletul intotdeauna suntem impreuna oriunde alaturi de Ovidiu…

LA MULTI ANI, ALINA IOANA!!TE IUBIM MULT DE TOT!

LA MULTI ANI tuturor care poarta nume derivate ale Sf. Ion!!Sanatate multa si numai bucurii in viata sa aveti!!

 

fan club OVIDIU Komornyik.


 

FanClubul Ovidiu Komornyik le multumeste tuturor care ne-au fost alaturi noua si artistului nostru de suflet Ovidiu Komornyik in 2010 si promitem sa ramanem aceeasi gazda ospitaliera si in 2011!


Dragii nostri, acum la inceput de an, va spunem un calduros „La multi ani” pentru 2011, va dorim un an plin de sanatate si realizari pe toate planurile!Dumnezeu sa ne fie alaturi la tot pasul si sa ne putem bucura impreuna de multa muzica buna, evenimente frumoase si tot ce-i mai de pret pentru sufletele noastre, ale celor care iubim atat de mult muzica romaneasca..!

Chiar daca acest blog in format wordpress nu are inca un an, poate ca multi dintre voi stiti, ca ne-am mutat in acest format incepand din luna Mai 2010, iar acum de curiozitate am verificat cate vizite am avut in cele 8 luni de existenta ale acestui blog in format wordpress.

Ne bucuram ca numarul este frumos, respectiv 31,211 si dorim sa le multumim foarte mult tuturor care il apreciaza pe artistul nostru de suflet Ovidiu Komornyik, iubesc muzica acestuia si totodata iubesc muzica romaneasca, care se regaseste in mare parte la Ovo Music, respectiv cei peste 50 mari artisti ai Casei de productie Ovo Music.

Nu uitati ca avem o adresa de e-mail la dispozitia voastra ovidiomania@yahoo.com, la care asteptam oricand impresii si sugestii din partea voastra.

Multumim tuturor care ne-au accesat blogul in aceste 8 luni de existenta in wordpress pentru cele 31.211 de vizite!! Tot ceea ce facem aici, toate articolele  sunt din pretuire si respect pentru artistul nostru de suflet si pentru voi toti cei care ii iubiti muzica si-l apreciati pentru ceea ce este ca Artist, Compozitor si Producator.

ITI MULTUMIM TIE, OVIDIU KOMORNYIK, caci doar TU ne-ai motivat in mod special, sa iti fim alaturi, sa te sustinem neconditionat, sa iti iubim atat de mult muzica si sa te pretuim din toata inima pentru  prietenia si caldura sufleteasca daruita de-a lungul timpului!!Sanatate multa, noroc, putere de munca si baza materiala suficienta sa ai iti dorim,  sa -ti poti indeplini toate proiectele pentru acest an si toti anii care vor urma!!!!Te iubim Prieten drag si promitem ca-ti vom ramane alaturi toata viata!!!Iti multumim tie si Bunului Dumnezeu existi, astfel..viata noastra este atat de frumoasa..!!

=======================

Va reamintim tuturor celor care apreciati activitatea Fan Clubului Ovidiu Komornyik,  sa ne acordati votul vostru, in sondajul propus de emisiunea “Top Romanesc” la Radio Romania Actuatlitati.

Nu trebuie decat sa accesati site-ul emisiunii “Top Romanesc” la adresa:  http://www.topromanesc.ro si in lateral, in partea dreapta gasiti “Retrospectiva anului”. Apasati in mod repetat tasta F5 pana ajungeti la sondajulFan Clubul anului” si acordati votul vostru FanClubului Ovidiu Komornyik daca il meritam, pentru intreaga noastra activitate din acest an. Puteti urmari activitatea Fan Clubului Ovidiu Komornyik pe acest blog, pe canalul de youtube “ovidiomania” sau pe facebook  ne gasiti de asemenea..

In speranta ca sunteti incantati de modul in care ne sustinem artistul preferat Ovidiu Komornyik si activitatea acestuia prin intermediul Casei sale de productie, respectiv sustinand si promovand evenimentele sale, va multumim tuturor care ne-ati acordat sau ne veti mai acorda votul vostru, in timpul scurt ramas pana la finalul sondajului.

Fan Club Ovidiu Komornyik.


FanClubul Ovidiu Komornyik va doreste un CRACIUN FERICIT alaturi de cei dragi..!!!



CRACIUN FERICIT va doreste din suflet..

FanClubul Ovidiu Komornyik

Votati melodia „Frumoasa de dor” interpretata de Angela Similea si compusa de Ovidiu Komornyik.


Dragilor va anuntam ca deja au fost propuse melodiile lunii Decembrie pentru „Top Romanesc” si de aceasta data sondajul pentru piesele lunii Decembrie dureaza doar o saptamana.

Intre piesele propuse pentru luna Decembrie se enumera si o melodie al carei compozitor este chiar artistul nostru de suflet OVIDIU Komornyik, piesa fiind interpretata de catre Angela Similea.

Va invitam sa ascultati aceasta melodie si sa o votati in topul lunii Decembrie  pe www.topromanesc.ro pentru a ocupa un loc binemeritat.

Va reamintim ca pe acelasi site puteti vota Retrospectiva Anului 2010, in cadrul careia este un sondaj „FanClubul anului” printre care suntem nominalizati si noi, FanClubul Ovidiu Komornyik. Pentru a trece de la un sondaj la altul la Retrospectiva anului trebuie doar sa apasati repetat tasta F5. Daca apreciati si activitatea FanClubului OVIDIU KOMORNYIK va rugam frumos sa ne acordati votul vostru.

Mai multe detalii despre modul in care puteti vota FanClubul Ovidiu K. aici: https://ovidiukomornyikfanclub.wordpress.com/2010/12/20/apreciati-activitatea-fanclubului-ovidiu-komornyik-va-rugam-frumos-sa-ne-acordati-votul-vostru/

Va multumim.

FanClub Ovidiu Komornyik

 

Casa de productie Ovo Music si-a relansat site-ul!!!


Cei mai multi dintre voi stiti ca Ovo Music, este Casa de productie condusa de Ovidiu Komornyik.

Iata ca Ovidiu continua surprizele pentru toti cei care iubesc muzica romaneasca , la Ovo Music regasindu-se cea mai mare parte a artistilor consacrati ai Romaniei.

Chiar daca noi initial stiam ca se lucreaza la o noua pagina Ovo Music,am pastrat acest secret pana a sosit momentul sa impartasim aceasta veste buna cu voi, toti cei care ne accesati acest blog dedicat artistului nostru de suflet, iubiti muzica acestuia si probabil muzica romaneasca in general..

S-a lansat un nou site OVO MUSIC,ce-l puteti accesa la aceeasi adresa http://www.ovomusic.ro

Aceasta noua pagina are categorii precum:

  • Despre noi (unde puteti cunoaste echipa Ovo Music)
  • Albume (in ordine alfabetica a numelor artistilor sunt prezentate albumele)
  • Artisti (contine biografiile artistilor si o legatura catre website-ul acestora)
  • Turnee (aici vom astepta sa se publice date ale viitoarelor turnee)
  • Noutati (unde se vor regasi comunicatele de presa si alte informatii noi din partea Ovo Music)
  • Stiri
  • Contact (datele de contact ale Casei de productie Ovo Music)
  • Log in (unde va puteti inregistra  pentru a comanda albume Ovo Music)
  • Cosul meu (produsele comandate si valoarea totala a acestora se poate verifica aici)

Tot pe aceasta noua pagina Ovo Music aveti legaturi catre:

  • Fan Page-ul artistului Ovidiu Komornyik, pe facebook.
  • Canalul de youtube dedicat acestuia si evenimentelor  Ovo Music ( „ovidiomania” )
  • Website-ul oficial  Ovidiu Komornyik
  • Blogul dedicat acestuia si artistilor Ovo Music, blog administrat de FanClubul Ovidiu K.

Primele doua legaturi (youtube si facebook) sunt in lateralul paginii, iar website-ul oficial Ovidiu Komornyik si blogul sunt in subsolul paginii.

Asadar va invitam cu drag sa vizitati pagina Ovo Music http://www.ovomusic.ro si sa va bucurati alaturi de noi de aceasta frumoasa schimbare!!!

Inainte de a incheia acest articol, dorim sa il felicitam din suflet pe artistul nostru drag Ovidiu Komornyik..dar totodata intreaga echipa Ovo Music pentru tot ceea ce fac!! Felicitari dragii nostri si va promitem ca va vom ramane vesnic  aproape neconditionat!!!

OvidioMania = FanClub Ovidiu Komornyik

La multi ani, Dumi!!Sa ne traiesti draga noastra,te iubim mult de tot!!!


Astazi 26 Octombrie, sute de mii de romani isi sarbatoresc onomastica.

Printre ei se numara si draga noastra Dumi (Dumitrita), cea care a infiintat FanClubul Ovidiu Komornyik.

Astazi, de ziua frumosului tau nume, iti transmitem cele mai sincere si mai calduroase ganduri. Sa ne traiesti cu numele scumpa noastra Dumi, sanatate multa iti dorim din suflet, noroc, fericire si tot ce-i mai frumos in viata sa fie de partea ta!


TE IUBIM MULT, DUMI!Iti multumim inca o data, pentru ca ne-ai facut viata mai frumoasa, iti multumim ca existi si pentru ca esti un Om atat de minunat!!!

LA MULTI ANI, scumpa noastra Dumi!

 

FanClub Ovidiu Komornyik

La multi ani, ALINA!!Te iubim mult, draga noastra!!!


20 Octombrie – o zi obisnuita pentru cei mai multi care ne acceseaza acest blog dedicat artistului nostru de suflet, dar o zi cu totul speciala pentru una dintre membrele FanClubului Ovidiu Komornyik, respectiv pentru ALINA.

Draga noastra Alinuta si in acest an iti suntem aproape in aceasta minunata zi, in care mai adaugi un trandafir in buchetul vietii tale..Ne alaturam tuturor celor care iti transmit cele mai sincere si mai calduroase ganduri..

Cu ocazia aniversarii unei frumoase varste, FanClubul Ovidiu Komornyik iti doreste multa, multa sanatate si  fie ca Bunul Dumnezeu sa-ti calauzeasca fiecare pas in viata, sa te bucuri de tot ce-i mai bun si mai frumos pe lume!

 

LA MULTI ANI, ALINA!Sa ne traiesti sanatoasa draga noastra, sa te bucuri de toate minunile vietii …!!Tot binele din lume, multa, multa fericire, noroc si fiecare zi de acum inainte sa-ti fie luminata de mult soare si cer senin..!!

TE IUBIM, ALINA! La multi ani!!

 

Petrecere frumoasa alaturi de cei dragi, iti doreste din suflet,

FanClub OVIDIU Komornyik.


Schimbari frumoase pe blog, realizate cu drag pentru toti cei care iubesc muzica artistului nostru de suflet si nu numai …


Dragilor, unii dintre voi ati facut cateva  sugestii, altii probabil ca v-ati fi dorit..asa ca noi, fiind aici pentru voi toti cei care iubiti muzica artistului nostru de suflet, v-am onorat dorintele si astfel de acum pe blog aveti cateva optiuni in plus.

  • Va puteti abona la articolele care vor fi publicate in continuare pe acest blog! Cum procedati, este foarte simplu: Pe prima pagina a blogului, aveti in partea dreapta sus o optiune  „Aboneaza-te prin e-mail la postarile acestui blog.” ,nimic mai simplu, …introduceti adresa de e-mail acolo si ulterior apasati butonul „confirma abonarea„. Din acel moment toate articolele publicate le vei primi prin e-mail si astfel vei fi sigur ca nu vei pierde nici o veste despre artistul nostru drag Ovidiu K. si evenimentele pe care acesta le organizeaza.
  • Tot in partea dreapta, dar sub optiunea de abonare, aveti „Cautare”  , dandu-va  posibilitatea sa faceti cautari pe blog, in functie de ce va intereseaza sa cititi.
  • Cei care aveti cont pe Facebook, va invitam sa va alaturati „Fan Page”-ului artistului nostru mult indragit Ovidiu Komornyik, in cazul in care nu ati facut acest lucru pana acum.Cum puteti face? De aceasta data in partea stanga, sus.. aveti iconita paginii respective Facebook.
  • Tot in bara laterala stanga aveti doua arhive ale articolelor de pe blog, una lunara si cealalta pe zile, sub forma unui calendar.Dand click  pe una dintre datele colorate din calendar, va apar articolele din ziua respectiva.
  • Sub fiecare articol aveti iconitele de facebook, twitter sau e-mail pentru a putea distribui articolele mai departe, sa se bucure si prietenii vostri de noutatile care le vom publica aici.

..si alte cateva frumoase schimbari facute, pe care probabil le veti observa, dar acestea sunt cele mai importante si mentionam ca vor urma altele, caci nu ne oprim aici, cu drag si doar de dragul artistului nostru, dorim sa fim mereu aproape de El si de toti cei care ii iubesc muzica!!!!

Ne bucuram ca accesati cu placere acest blog pentru a fi la curent cu informatii despre artistul nostru de suflet Ovidiu Komornyik si evenimentele pe care acesta le organizeaza la Casa lui de productie Ovo Music.

Asteptam impresii si sugestii in continuare, la adresa postata la contact: ovidiomania@yahoo.com

Va multumim tuturor care ne sunteti alaturi noua si artistului nostru drag, multumim pentru aprecierea si  purtata acestuia si iubirea voastra pentru creatiile Lui!

FanClub OVIDIU Komornyik.

Repostare: Ultima lingurita cu dulceata dedicata de Alina, artistului nostru de suflet Ovidiu Komornyik, in Decembrie 2009


Probabil ca multi dintre cei care ne citesc inca de la lansarea acestui blog dedicat artistului nostru de suflet, …(de fapt lansarea celui in format blogspot initial, care ulterior a fost importat in formatul acesta wordpress), ca una dintre membrele FanClubului sau – Alina ii dedica acestuia, pe parcursul anului 2009, in fiecare luna cate „o lingurita cu dulceata”.

Aceasta lingurita consta intr-o adresare facuta celui care ne insenineaza sufletele cu muzica lui, respectiv artistul nostru drag Ovidiu Komornyik, caruia ea ii scria din suflet ceea ce simtea sa-i raspunda cu profunda pretuire si recunostinta.

Va postam in randurile urmatoare cu mult drag ultima lingurita cu dulceata…care a fost dupa parerea noastra si cea mai speciala…prin slide-ul video atasat ce transmitea ceea ce Alina si-a dorit sa ajunga la artistul ei si al nostru de suflet.

Felicitari Alinei pentru frumoasa si „delicioasa” serie de lingurite cu dulceata…de care trebuie sa recunoastem ca ne este dor…si totodata MULTUMIRI DIN INIMA..lui Ovidiu Komornyik pentru ca ne face viata mai frumoasa prin muzica lui.

===========================

O LINGURITA CU DULCEATA_ultimul episod

Incerc sa spun intotdeauna tot ce simt si tot ceea ce gandesc …

Daca Dumnezeu mi-ar oferi pentru o clipa puterea Sa, as darui nemurire artistului Ovidiu Komornyik si as reusi astfel sa bucur viitoare generatii de suflete dornice de armoniile lui unice .

L-as urca pe un soclu de aur si l-as pastra acolo, cu mare grija , ca pe un tezaur nepretuit.

Pe tineri i-as invata ce inseamna adevarata valoare a unei muzici de inalta calitate si le-as arata ce inseamna clasa si eleganta.

As incerca sa-i fac pe toti oamenii sa se bucure de muzica aceasta divina, sa o inteleaga si sa-si umple sufletele de fericire, de frumos si de imaculat…

As iesi pe strazi si as striga in gura mare: MULTUMESC Ovidiu pentru tot, MULTUMESC PENTRU ECHILIBRUL ADUS, MULTUMESC PENTRU FERICIRE , MULTUMESC PENTRU LINISTE !!

Mi-as expune sufletul la soare si l-as lasa asa…sa se umple de caldura si de bunatate…
As incerca mai apoi sa zbor pe muzica Lui si sa uit ca exist intr-o lume pragmatica, nepasatoare si ignoranta.

As inregistra in suflet vibratiile virtuoase si melodiile Sale si as asculta totul, la infinit…

As darui ziua de maine tuturor celor care au nevoie de ea si as face ca ea sa existe numai alaturi de armoniile Lui odihnitoare.

As tine totul aproape de mine si as incerca sa pastrez vie, la nesfarsit valoarea acestui OM deosebit !!

As da VIATA si PUTERE cuvintelor …as astepta raspunsuri…. si as face pe toti sa inteleaga adancimea acestor ganduri frumoase.

As incerca sa gasesc curajul sa spun MEREU cu SINCERITATE si ADMIRATIE : ,,MULTUMESC, Ovidiu… MULTUMESC, MULTUMESC , MULTUMESC, MULTUMESC, MULTUMESC….”asa…la nesfarsit .
MERGI INAINTE !
E DRUMUL TAU !!!

Un calduros „La multi ani!” insotit de cele mai frumoase ganduri, ii doreste FanClubul Ovidiu Komornyik, astazi 8 Octombrie „nasului” lor Angelo Kalmar


FanClubul Ovidiu Komornyik are placerea sa ureze un calduros „La multi ani!” insotit de cele mai sincere si mai frumoase ganduri „nasului” lor Angelo Kalmar.

Si inchinam cu drag un pahar in cinstea ta….

…Pentru cei care nu stiu Angelo, este cel care ne-a „botezat” in 29 ianuarie 2009,(de ziua artistului nostru de suflet).. in „OvidioMania”. Avand in vedere ca Ovidiu a „crescut” vertiginos cu tot meritul muncii sale, in ultimii ani, atat prin muzica  ce aduce atata fericire publicului sau cat si prin promovarea atator nume remarcabile la studioul sau de inregistrari OvoMusic, Angelo a adus o sugestie FanClubului prietenului sau Ovidiu Komornyik.. si anume … ca ar fi o idee buna sa nu se mai numeasca simplu „Fanclub Ovidiu Komornyik” si sa incerce sa inlocuiasca aceasta denumire cu un nume mai special oferindu-le chiar cateva exemple, primul dintre ele fiind „ovidiomania”. De atunci, noua denumire a acestui grup organizat este „OvidioMania” si  Fanclubul Ovidiu Komornyik se bucura de   originalitate, fiind totodata recunoscatoare celui care le-a „botezat” – lui Angelo.

LA MULTI ANI, „NASULE” !! Sa ne traiesti si sa te bucuri de tot ce-i mai frumos in viata!! FanClubul Ovidiu Komornyik se alatura tuturor celor care iti sunt aproape in aceasta frumoasa  si  speciala zi  pentru tine si-ti dorim multa, multa sanatate, noroc, fericire si fie ca bunul Dumnezeu sa-ti calauzeasca fiecare pas in viata!!!

LA MULTI ANI si tot binele din lume,

iti doreste cu drag, din suflet

FanClubul Ovidiu Komornyik.

Iubesti muzica lui Ovidiu Komornyik?Atunci acorda votul tau in Topul Gold Fm Romania


Dragi prieteni, FanClubul Ovidiu Komornyik revine cu o rugaminte adresata tuturor celor care iubesc muzica artistului nostru de suflet.

Va rugam frumos, sa-i acordati votul vostru lui Ovidiu Komornyik, pentru una dintre cele mai frumoase melodii de dragoste interpretate de acesta „Cat te iubesc„, dar si pentru duetul interpretat cu Angela Similea, respectiv „Suflet pierdut„.

FanClubul Ovidiu Komornyik, va informeaza ca puteti acorda votul vostru doar dupa ce va inregistrati si va faceti un cont pe pagina Gold Fm Romania  http://www.goldfmromania.ro

iar votul se acorda  o data pe saptamana. Mentionam ca aceste doua melodii „Cat te iubesc” si respectiv frumosul duet „Suflet pierdut” au ocupat primele locuri in acest top saptamani la rand, iar acum se pare ca au reintrat in top, in urma propunerilor din partea celor care le iubesc muzica acestor doi minunati artisti.

Aici puteti acorda votul vostru pentru cele doua melodii, repetam..doar dupa ce va inregistrati, cei care nu aveti cont pe pagina Gold Fm Romania:

http://www.goldfmromania.ro/top_gold.php

Pentru a va convinge cat de frumoase sunt aceste doua cantece, propuse in topul Gold Fm Romania, va publicam cu mare drag videoclipurile  :

FanClubul OVIDIU Komornyik va multumeste pentru aprecierile purtate artistului nostru de suflet.

La multi ani, Maria, Marian…!!La multi ani tuturor care astazi isi sarbatoresc onomastica!


Astazi 8 Septembrie, crestinii ortodocsi sarbatoresc Nasterea Maicii Domnului, sarbatoare cunoscuta in popor  ca Sfanta Marie Mica.

Cu aceasta ocazie ne alaturam tuturor care isi aniverseaza onomastica si dorim sa le transmitem din partea FanClubului Ovidiu Komornyik cele mai sincere  ganduri de sanatate, noroc, fericire si fie ca Sfanta caruia ii poarta numele sa le calauzeasca  pasii in viata pe cea mai buna cale.

Exista si in cadrul FanClubului Ovidiu Komornyik cateva membre care isi sarbatoresc ziua numelui lor sau a celor dragi, asadar cu drag..din suflet le uram un calduros „La multi ani” insotit de toate gandurile noastre frumoase. Multa sanatate si numai impliniri in viata sarbatoritilor nostri urmatori:

  • LEOAICA ( MARILENA Alexandra) – membra a FanClubului Ovidiu Komornyik.
  • Irina MARIA (fetita Alinei -membra a Fanclubului Ovidiu Komornyik)
  • Ana MARIA(fetita Danei – membra a Fanclubului Ovidiu Komornyik)
  • Sofia MARIA si Alexandru Marian – copiii  lui Carmen Serban, prietena a Fanclubului Ovidiu K.

LA MULTI ANI, tuturor celor care poarta nume derivate ale Sfintei Marii!! Sa fiti sanatosi, fericiti si toate visele voastre sa devina realitate!!!

Si ce dedicatie este astazi mai frumoasa pentru sarbatoriti, decat minunata piesa compusa de Ovidiu Komornyik – „Maria, Maria” .

Iti multumim tie, dragul nostru artist de suflet Ovidiu Komornyik pentru aceasta minunata creatie daruita celor care poarta frumosul nume sarbatorit astazi!! Iti multumim ca existi si ne incanti sufletele cu ale tale comori muzicale ce ne fac viata mai frumoasa!!

Ovidiu Komornyik – Doar de dragul tau – la „Atentie se canta” – 15 Mai 2010


Cei care iubiti muzica lui Ovidiu Komornyik..va invitam sa vizitati si  canalul de youtube dedicat acestuia „ovidiomania”

http://www.youtube.com/user/ovidiomania

unde puteti viziona nu mai putin de 468 de videoclipuri si inregistrari ale aparitiilor sale la tv, din concerte, recitaluri..dar si ceilalti artisti ai Casei  lui de productie – Ovo Music, ii puteti regasi tot pe acest canal dedicat artistului cu inregistrari de la Lansari.

Veti gasi RAIUL MUZICII PERFECTE, iar prestanta, eleganta si interpretarea unica a Artistului vor lasa in sufletele voastre nostalgie, caldura, echilibru, pace .
Aceste inregistrari reprezinta pentru unele dintre noi amintiri de neuitat pe care le pastram continuu intr-un loc special din inima noastra.

Va asteptam cu sugestii la adresa de contact de pe acest blog.

Ii multumim Artistului nostru drag pentru daruire ,pentru expresia pura a starii lui sufletesti si pentru ARTA pe care el o concepe de fiecare data pentru noi !

FanClub Ovidiu Komornyik

La multi ani, Nicole!


Pe 21 august,

o sarbatorim pe iubita Nicole,

ingerul de lumina al sufletului nostru!

La multi ani Nicole,
sa fi inconjurata de dragoste si prieteni,
sa te bucuri de frumusetile lumii,
de muzica si dragoste , alaturi de cei dragi tie!

La multi ani!

Dana

iti dedic melodia: „Maria, Maria”
cu Ovidiu Komornyik

Ce bine e in lumea lui Ovidiu!

Un vis real!

Ce bine in lumea lui Ovidiu....

Visul devine realitate

La multi ani, Cipriana!


Suntem in plin sezon estival inca..si in zodia leului.

O buna prietena de-a noastra isi sarbatoresta maine 5 August aniversarea zilei de nastere.Draguta noastra Cipriana implineste minunata varsta de doar 17 anisori, o varsta atat de frumoasa, cand inca ai suficient timp sa te bucuri de tot ceea ce te inconjoara.

Draga noastra Cipri, FanClubul Ovidiu Komornyik se alatura tuturor celor care iti transmit cele mai sincere si mai calduroase ganduri cu ocazia zilei de nastere, insotite de multa sanatate, noroc, fericire si fie ca  bunul Dumnezeu sa iti calauzeasca fiecare pas in viata!

La multi ani, Cipriana!Sa ramai acelasi Om minunat care esti, cu sufletul tau atat de sincer si frumos!

LA MULTI ANI, draga noastra CIPRIANA!TE IUBIM!Sa ne traiesti si sa ne bucuri in continuare cu zambetul tau sincer in fiecare zi!


FanClub Ovidiu Komornyik