Ovidiu Komornyik canta in 10 septembrie intr-un spectacol caritabil la DEJ


afis dej site

In 10 septembrie 2013 artistul nostru de suflet va participa la un spectacol caritabil care va avea loc la Sala Sporturilor din DEJ incepand cu orele 18.00.

Costul unui bilet este de doar 20 lei iar fondurile adunate in urma acestui concert vor fi donate profesoarei Diana Morariu diagnosticata cu cancer la pancreas!

Mai multe detalii despre acest spectacol gasiti pe site-ul oficial al lui Ovidiu Komornyik.

Sanatate multa ii dorim doamnei profesoare Diana Morariu, sa o ajute Dumnezeu sa treaca peste aceasta perioada dificila si ne dorim din suflet ca Sala Sporturilor din Dej sa devina neincapatoare la acest spectacol…!

Fan Club Ovidiu Komornyik

Anunțuri

“Dumnezeu ma iubeste “ a declarat Ovidiu Komornyik in interviul acordat revistei “Formula As”


Muzician  sensibil, cu educatie severa, ardeleneasca, Ovidiu Komornyik imbina de minune talentul cu stapanirea perfecta a portativului.Fiecare melodie de-a sa e un succes, fiecare colaborare se dovedeste inspirata.Gloria de azi vine dupa ani si ani de munca, de vointa, de incapatanare si incredere ca visurile netradate se implinesc.

  • Esti o figura aparte intre artistii romani.N-ai fost “tanara speranta”, iar cand s-a auzit de tine, erai deja acolo, sus, in topul vanzarilor si-n inimile tuturor.Cum se explica ascensiunea asta fulgeratoare?

O.K. – M-am nascut cu muzica in sange.Eu mi-am dorit dintotdeauna sa cant.De la trei ani raspundeam “cantaret”, la celebra intrebare “ce vrei sa te faci cand vei fi mare?”.M-a auzit Dumnezeu pana la urma, dar dupa foarte multa truda.Am debutat la Mamaia in 1990, dupa patru respingeri, toate pe ultima suta de metri.N-am facut nici un fel de scoala de muzica, n-am luat lectii de canto, am invatat totul singur.Ma duceam la Festival, treceam de toate etapele pana la ultima, iar cand sunam sa vad de ce nu ma cheama la concursul final, mi se spunea ca la anul “sa ma pregatesc de acasa”.Se intampla inainte de revolutie si era clar ce insemna asta:un plocon.Am refuzat sa accept un asemenea targ murdar, iar in 1990 am reusit fara pile.La acel moment eram angajat la Teatrul de Revista din Deva.Nu le-am spus nimic alor mei, ca ma inscriu din nou, erau deja exasperati de incercarile si dezamagirile mele; am inventat o poveste si am venit singur la Bucuresti.Anul acela a fost foarte bun pentru Mamaia, intre ultimii de altfel.Toti cei zece concurenti care au ajuns in finala au facut cariera, printre ei regretata Laura Stoica(care a luat si trofeul), Adrian Enache, Aurelian Temisan, Carmen Trandafir, Daniela Gyorfi, Cristina Spatar si eu, care am luat premiul doi.Dupa Mamaia am venit la Bucuresti cu o sacosa de bani pe cinci zile.Ca ardeleanul, mi-am propus sa-mi caut de lucru si daca nu gaseam nimic in acele cinci zile, sa ma intorc la Deva.Dar am gasit, am semnat primul meu contract, la Athenee Palace.

  • Nu ti-a fost greu sa te adaptezi nebunului Bucuresti?

O.K. – Sa vii in Bucuresti din Ardeal, de la calmul de acolo, nu a fost lucru usor.Erau foarte multe detalii care nu se potriveau cu mine.Eu eram obisnuit cu sfintenia cuvantului dat, iar in capitala am avut “norocul” sa intalnesc la inceput numai mincinosi si profitori.Mai tarziu am cunoscut oameni minunati, am abandonat vechile legaturi si incet-incet viata mea incepea sa se coloreze in roz.Aveam contracte la marile cluburi de noapte (Athenee Palace, Melody, Odobesti..) pe vremea cand in astfel de locuri se organizau spectacole extraordinare, cu revista, balerini.Am cantat si in strainatate .Castigam foarte multi bani pentru acele timpuri, traiam boem, artistic,de pe o zi pe alta.Au trecut anii,..boemia e cu adevarat frumoasa, dar mi-am dat seama ca nu se poate prelungi la nesfarsit, asa ca in 1999, an luat decizia de a renunta la acea viata.Nu mai puteam sa traiesc numai noaptea, asadar..chiar cu riscul de a renunta la muzica, trebuia sa ma opresc.Imi propusesem sa-mi deschid o afacere, o spalatorie auto, impreuna cu un prieten.Ceva nu ma lasa insa, aveam un vis neimplinit:acela de a face un disc cu muzica mea .

Apoi s-a produs un eveniment ciudat:eclipsa din 1999 mi-a schimbat viata, inca o data.Nu dormisem toata noaptea inainte, aveam o agitatie si o emotie inexplicabila.Am privit eclipsa dintr-o poienita din Neptun, singur, iar in clipa cand s-a facut intuneric, am simtit ca ceva esential se va schimba in existenta mea.Eu cred in lucrurile acestea.Din clipa aceea, am inceput sa am incredere in mine, sa nu ma mai las influentat.Am hotarat sa-mi testez compozitiile la o petrecere, in fata unor specialisti,Am luat chitara si am inceput sa cant, dar compozitorii pot fi cruzi cand vor, lumea lor e destul de inchisa, greu lasa portile deschise noilor veniti.Asadar reactia lor a fost urmatoarea “Melodii de cantat in fata blocului “.Cred ca nici acum nu stiu e ce bucurie mi-au facut cu acea replica, pentru ca era exact ceea ce cautam, muzica de larga audienta.Am prins curaj imediat, am scos discul pentru mine, implineam 30 de ani,iar albumul acela era ceea ce consideram eu atunci ca voi lasa in urma.Ei bine, viata mea s-a schimbat din nou, peste noapte.

DUMNEZEU MA IUBESTE, discul a avut un succes enorm, iar de atunci nu m-am mai oprit din a-mi vedea implinit vis dupa vis.

  • Melodia “Frumoasa mea a dat tonul marilor succese semnate Ovidiu Komornyik, nu-I asa?

O.K. – Da, asa este.Totul a explodat de la “Frumoasa mea” cantata de Marcel Pavel.Cand l-am chemat sa-i arat melodia,a cam stat pe ganduri.I-am zis ca aceasta urma sa fie piesa vietii lui, iar Marcel mi-a replicat ca sunt obraznic. Ne-am amuzat, dar adevarul a fost de partea mea, pentru ca la doua saptamani dupa promovare, a “innebunit” toata Romania.

 

  • De fapt ai castigat un pariu cu toata afectiunea, melodiile tale merg direct la suflet, starnesc sentimente, ceva foarte rar in ziua de azi.A fost ceva premeditat sau asa simti tu muzica?

O.K. – Eu asa sunt si asa simt.Stiu ca unii ma considera demodat, dar lor le spun sa se uite atent in jur, nu la succesul meu ci la oameni in general.Sa-i priveasca  bine si sa vada ca intre atatea griji, rate, alergaturi, lipsuri, romanii au mare nevoie de iubire si afectiune.Dar la mine nu a fost o strategie la mijloc.Sunt un foarte slab actor, n-as putea niciodata sa ma prefac, nici pe scena nu ma transform, am niste emotii groaznice de fiecare data.De fapt, sunt atat de emotionat inaintea si la finalul fiecarui spectacol, ca unii ma vad cu nasul pe sus, cand de fapt eu tremur  din toate incheieturile. Colegii rad de mine, dar eu nu ma pot debarasa de aceste emotii.Primesc si dau suflet fara nici o restrictie.Mie mi se umple inima de fericire sa stiu ca un cantec de-al meu marcheaza momente importante in viata cuiva,  ca se afla pe fundalul unei amintiri frumoase.

“Esti mireasa vietii mele” a devenit imnul nuntilor, iar eu sunt tare mandru de lucrul acesta.E minunat sa stii ca poate momentul cel mai fericit din viata unui om este insotit de muzica ta, de o bucatica din tine, oh,..lucrul acesta este magnific..!!!

  • Gustul publicului se intoarce spre romantism,dovada succesul muzicii retro, mult mai expresiva pe zona sentimentala.Dovada revenirea in prim plan a generatiei de cantareti dinainte de ‘’89.Cum apreciezi acest fenomen?

O.K. – Sunt si foarte multi tineri talentati care vin puternic, care pun presiune pe noi, ne stimuleaza.Pe cativa ii apreciez in mod deosebit.Dar sunt si foarte multi aparuti peste noapte, care rezista doar cate un sezon.La inceput publicul s-a bucurat de aceste noi aparitii, dar cu timpul si-au dat seama de subtirimea lor. Atunci s-au intors la figurile familiare, la artistii lor de suflet,la cei care nu canta decat live, la muzica sufletului.In timp ce majoritatea artistilor acestia sezonieri au acum cate un concert la cateva luni, eu impreuna cu Angela Similea suntem aproape permanent in turneu prin tara. Cantam cu trupa noastra, doisprezece muzicieni de exceptie..si nu am cuvinte sa-ti spun cum e publicul.Se umplu salile la refuz, se platesc bilete, lumea e atat de fericita, ca imi dau lacrimile de fiecare data.Iar ca noi, sunt si alti artisti din generatia mea sau a Angelei.

  • Ai pomenit-o pe Angela Similea.Compui de mult pentru ea,numele voastre sunt, practic rostite impreuna. Muzical, pare sa va lege ceva aparte, aveti o armonie de invidiat..

O.K. – In primul rand pot spune despre ea ca este omul cu cel mai tanar suflet pe care-l cunosc.

Eu am patruzeci si unu de ani, pe care nu-i simt absolut deloc, pana nu ajung in preajma ei.O simt mai tanara cu mult decat mine.E un om extraordinar de cald, imi este in primul rand o prietena adevarata de suflet.Apoi, este artistul cu care ma potrivesc minunat pe plan afectiv. Ne asemanam cumva, exista intre noi o legatura mai sensibila decat cea profesionala, ne-am gasit sa spun asa

Desi sincer, de cand eram pusti visam sa cant cu  Angela Similea.Si iata acum…,ti-am spus ca Dumnezeu a fost mereu bun cu mine.Totul a inceput de la un cantac, oamenilor le-a placut atat de mult, ca ne-au invadat mesajele, invitatiile, aprecierile.Toti ne intrebau de ce nu facem un duet, l-am facut, de la duet s-a ajuns la un album, apoi la turnee.Sper sa continuam colaborarea aceasta multi, multi ani de acum inainte.

  • Ovidiu, esti ardelean nascut la Dej, intr-o familie cu origini poloneze, cat a contat acest lucru in evolutia ta?

O.K. – Bunicul a fost polonez .In ce priveste Ardealul el a altfel, iar eu am fost crescut de o ardeleanca adevarata: bunica mea. Eu si fratele meu am crescut la bunici, pentru ca provenim din prima casatorie a mamei..si a fost mai usor asa.Bunica era o femeie simpla cu patru clase, dar cu o intelepciune iesita din comun.Mintea ei gandea atat de sanatos ..am invatat de la ea cat de importanteste sa fii Om, sa nu faci rau, sa-i ajuti pe cei care au nevoie, sa ai langa tine oameni cu sufletul curat; si esential cat de important este sa fii corect. Ajuns in Bucuresti, ma ingrozea cat de alunecosi sunt oamenii, aici nu se zice niciodata “da” sau “nu”.Pe mine m-a crescut bunica cu aceste doua notiuni foarte bine definite si cu nimic intre ele – spui “da” sau “nu” si respecti cu strictete si punctualitate ceea ce ai promis.Si tot ea mi-a zis sa nu ma bucur niciodata de bani nemunciti.Toate aceste lucruri cred ca raspund intrebarii tale.

  • Mai mergi acasa?

O.K. – Mai merg dar nu atat de des pe cat as vrea.Fratele meu Carol, a ramas acolo, locuieste chiar in casa in care m-am nascut si am trait pana la saisprezece ani.Atunci am plecat eu de acasa, la liceu, la Deva, voiam intr-un oras mai mare.Dar de fiecare data cand ajung la Dej, merg pe valea din spatele casei, locul pe care haladuiam pusti fiind.Mi se pare pustie acum, fara copii, fara rasete si zarva, chiar am facut un cantec cu locul acela in minte, se numeste “Nostalgie”, iar refrenul suna cam asa:

Ma intorc la tine copilarie

Eu stiu ca te-am pierdut, dar inima nu stie.

Ce nostalgie ..cata iubire..

A existat pe strada mea acum pustie..”

Norocul meu e ca datorita meseriei, calatoresc enorm de mult in toata tara si mi-e tare drag  sa o fac.Sper ca nu-i supar pe coregionalii mei ardeleni, dar cred ca Bucovina este cel mai frumos loc din tara.Eu cand intru intr-o manastire de acolo, simt ceva cu totul aparte,..simt linistea.E o lumina inexplicabila in Bucovina, care mie personal imi face foarte bine. Mai la sud, in Moldova, am un public minunat, foarte cald.Din nou, sa nu se supere ardelenii mei, dar ei chiar sunt mai inhibati putin.Chiar daca simt bucurie, chiar daca le place, parka ceva ii opreste sa-si manifeste aceste sentimente, sa sara pur si simplu de pe scaune.In Ardeal nu se cade sa faci asta, stiu sigur, pentru ca asa eram si eu.In Moldova in schimb, ti-e mai mare dragul sa-i vezi cum danseaza fara nici o opreliste, sunt foarte dezinvolti oamenii de acolo..

  • Vesnic pe drumuri,mereu in turnee sau “inchis” in studio, dedicat profund muncii tale, esti totusi insurat si chiar de multa vreme.Si fericit?
  • 

O.K. – M-am casatorit la 21 de ani, daca nu o faceam atunci, nu o mai faceam niciodata.Sunt foarte fericit ca la varsta aceea am mers dupa impuls, dupa inima, pentru ca odata cu trecerea timpului nu mai poti face asta, vezi oamenii cu alti ochi, sufletul tau nu mai este la fel de deschis.Suntem foarte fericiti, in douazeci de ani am realizat foarte multe lucruri impreuna.Sotia mea e echilibrul, ea ma aduce din lumea mea, imi arata unde e pamantul si-mi aseaza picioarele pe el.E un om foarte discret, nu-i place publicitatea.Eu ma bucur sincer cand ma opreste lumea pe strada, cand oamenii imi spun ca le place muzica mea.Intru adesea si-n dialog, empatizez usor, aflu povesti ce ma inspira pentru alte cantece.Nici mie nu-mi plac in schimb evenimentele mondene, le detest.Merg cel mult la cate o lansare a unui coleg, stau putin din respect pentru el si atat. Copii? Nu avem inca copii, vor veni cand o vrea Dumnezeu.Nu poti sa le ai pe toate in viata, dar trebuie sa te bucuri si sa te multumesti cu ce ai…

  • Exista o reteta a casniciei fericite pentru un artist?E usor sa acomodezi celebritatea cu fidelitatea?

O.K. – Nu stiu daca exista, nu cred. E mai mult o chestiune de compatibilitate, chiar de putin noroc.Sa nu-ti imaginezi ca in douazeci de ani de casnicie toate clipele au fost roz, dar am gasit mereu echilibrul unul intr-altul.Poate aici sa fie o farama din reteta greu de gasit…

  • Sa ne intoarcem la muzica.Ce mai pui la cale?

O.K. – Pregatesc Gala “ Ovo Music”, care isi propune sa aduca pe scena Salii Palatului toti artistii pe care casa mea de productie ii reprezinta sau i-a reprezentat de-a lungul timpului.Doamne, sper sa nu uit pe cineva acum cand vreau sa-i enumar: Angela Similea, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Gabriel Dorobantu, Monica Anghel, Marcel Pavel, Luminita Anghel, Carmen Trandafir, Oana Sarbu, Adrian Enache, Daniel Iordachioaie, Anastasia Lazariuc, Elena Carstea, Sanda Ladosi, Zoia Alecu, Florin Piersic, Gabriel Cotabita, Ovidiu Komornyik…… Sper sa reusim un spectacol cu totul deosebit.Da,e criza, da, e foarte greu, dar nu imposibil.Iar atata timp cat publicul iti iubeste muzica, cat te rasplateste cu aplauze, esti incarcat de atata bine si fericire, ca partea financiara chiar nu mai conteaza.Pe mine m-a invatat viata sa merg inainte si sa-mi urmez necontenit visurile. Fara frica, fara regrete.Am chiar o vorba a mea “Mai bine sa-mi fie rau, decat sa-mi para rau”.

Bogdana Tihon Buliga.

Articol publicat in “Formula AS” (nr. 941 – 22-29 Octombrie 2010)

sursa online: http://www.formula-as.ro/2010/941/lumea-romaneasca-24/ovidiu-komornyik-dumnezeu-ma-iubeste-13026

Interviu in exclusivitate acordat JURNALULUI de Chisinau de interpretul Ovidiu Komornyik



Va oferim inca un interviu, pastrat de Dumi in arhiva FanClubului,interviu oferit de catre dragul nostru Ovidiu Komornyik, in urma cu 5 ani „Jurnalului de Chisinau”.

In urma cu exact o saptamana, la Palatul National s-a consumat un eveniment de exceptie. Concertul sustinut de Angela Similea si Ovidiu Komornyik a ridicat sala în picioare si acum, i-a venit randul lui Ovidiu Komornyik sa ni se destainuie.

– Ati fost foarte asteptat de publicul basarabean!
– Ma intorc cu mare drag dupa un an de zile la Chisinau, am mari emotii, abia astept sa intru pe scena, sa ma intalnesc cu publicul din Chisinau. E un public foarte cald, care a intrat in sufletul meu in urma cu trei ani de zile, cand am fost pentru prima data aici, si mi-a lasat amintiri minunate, ale unor oameni sensibili, carora nu le e jena sa spuna cuvinte frumoase, oameni care nu-si infrneaza sentimentele, care-si traiesc viata la maxima intensitate.

E un impresar la noi care se ocupa de turneele dvs?
– Da, este vorba de dl Nicolae Dumbrava. Cu dansul colaborez aici, tot cu dansul am avut si celelalte doua spectacole.

Totusi, veniti cam rar pe la noi.
– Din fericire, am o activitate foarte incarcata. Ma bucur ca publicul larg din toata tara si din Europa apreciaza muzica mea si ma straduiesc sa fiu peste tot.


– Si acolo cantati cu casele inchise?

– Succes de casa exista peste tot unde ma duc. Dar nu sunt un rasfatat al posturilor de televiziune, nu-mi place sa apar foarte des, plictisind publicul. Nu incerc sa par ceea ce nu sunt, pentru ca nu ma caracterizeaza pe mine ca om, in primul rand. Si drept dovada, publicul ma iubeste asa cum sunt.

– Imediat dupa noi, plecati in Germania…

– Duminica, voi avea un concert intr-o sala de spectacole din Germania, care va fi transmis de o televiziune germana, pentru ca – nu stiu daca ati aflat – piesa „Maria, Maria” este pe locul sapte in topul Bavariei. Iata ca, dupa „O-zone” din Moldova, ma bucur ca un alt cantec romanesc a ajuns intr-un top international. Sunt invitat cu aceasta ocazie la spectacolul de care va vorbesc si, profitand de faptul ca sunt acolo, m-am gandit ca ar fi bine sa ma intalnesc si cu Diaspora.

– Va scriu admiratorii de la Chisinau?
– Am un fan-club la Chisinau, creat de o domnisoara de 16 ani. Ea a facut un site unde foarte multi fani si de aici, si din tara intra si-si spun parerile despre muzica mea.


– In Romania nu exista asa ceva?

– Ba da, mai exista si in Romania, dar nu sunt atat de activi ca cei de aici. Probabil si din cauza mea, pentru ca am considerat ca cei de aici au prioritati mai mari si am dat datele pe care domnisoara era atat de dornica sa le afle.


– Numele dvs are o sonoritate slava

– E un nume polonez, strabunicii tatalui meu au fost polonezi.

– Spuneti-ne si noua datele cele mai importante despre dvs.
– M-am nascut la Dej, in judetul Cluj. Am 35 de ani. Succesul meu a venit la 30 de ani, dupa multa asteptare si speranta, cu cantecul „Frumoasa mea”, pe care l-am compus pentru Marcel Pavel.

– Dar il interpretati si dvs.?
– Sincer sa fiu, il interpretez in spectacole, dar niciodata nu l-am cantat pe un post de televiziune sau un post de radio. Pentru cei care iubesc muzica mea si vor sa-l asculte, interpretez si acest cantec, dar nu in toate spectacolele mele.

– Va jenati sa va cantati cantecul sau i-ati cedat dreptul de exclusivitate lui Marcel Pavel?

– Nu este nici o jena, pur si simplu acest cantec a fost scris pentru el si consider ca in mass-media el trebuie sa fie titularul lui.

– Si la capitolul matrimonial, ce le spuneti admiratoarelor?

– Sunt casatorit de 15 ani, am o sotie minunata, care-mi respecta munca, ma inspira in tot ceea ce fac. E o sotie care-mi da echilibru, o sotie care ma ajuta cand sar calul sa cobor inapoi pe cal. Si, daca am reusit in meserie si in viata, i se datoreaza in mare parte ei, pentru ca intotdeauna barbatul are succes cand are o femeie puternica in spate. Cred ca am aceasta femeie si-i multumesc lui Dumnezeu ca mi-a scos-o in cale. Chiar daca m-am casatorit de tanar, sentimentele mele au ramas aceleasi. Avem o poveste de dragoste minunata.

– Sunteti si producatorul propriului CD?
– Da, anul acesta am infiintat propria casa de productie, propriul meu studio, „Ovo music”, fiind dotat cu aparatura de ultima generatie, de care sunt tare mandru. L-am facut in speranta de a fi mai prolific, de a nu depinde de anumite programari care, din pacate, mi-au franat activitatea destul de des. Si drept dovada de lucru intens in acest studio e ca am terminat o parte din albumul doamnei Angela Similea, album care cred ca va aparea pe piata inaintea Craciunului. Va avea sase cantece compuse de mine, restul fiind semnate de compozitori cu care doamna Similea a colaborat pe parcursul carierei. Avem deja primele remarci ca va fi un succes. Am facut si un duet, saptamana viitoare il vom imprima. E un cantec de dragoste – o dragoste povestita intre doi prieteni: ea povesteste de dragostea ei; eu îi spun de dragostea mea, iar in final ajungem la concluzia ca iubirea e un joc in care exista o nebunie placuta.

– Apropo de texte… – Scriu si textele la aproape toate cantecele mele.

– Studioul a fost o investitie a dvs.?
– In totalitate – tot ce am produs in ultimii trei ani am investit in acest studio pentru ca era necesar sa am un loc al meu, in care sa stau linistit. Vreau sa cred ca am momente cand exista comunicare intre mine si intre, hai sa zic in mare, divinitate. Cred ca fiecare dintre noi are aceasta comunicare, important e sa gasim locul si energia pozitiva ca sa putem receptiona mesajele transmise. Eu mi-am gasit acest loc. Este extraordinar sa ai un loc al tau in care sa nu intre oricine, sa nu-ti taie din aura.

– Dvs. si Angela Similea apartineti de generatii diferite. Intre timp, s-au prabusit niste valori. Cum ati gasit liantul pentru a colabora?
– Tocmai aici e povestea, consider ca valoarea nu tine cont de generatie. Valoarea unui artist poate fi nemuritoare. Un artist adevarat nu imbatraneste, el are intotdeauna ceva de spus, iar noi, cei mai tineri, avem de invatat de la el. Iubesc generatia de aur a Romaniei si am avut o surpriza extraordinar de placuta atunci cand d-na Similea a fost de acord sa colaboreze cu mine, iar surpriza si mai mare a fost cand am imprimat primul cantec – din trei variante n-am stiut pe care s-o aleg! Are un stil de a lucra extrem de profesionist. Important e ca noi, cei mai tineri, in special producatorii, sa fim un pic mai interesati de valoare. Tocmai din acest motiv am facut aceasta casa de productie – pentru a promova acesti oameni minunati de la care avem enorm de multe de invatat si pentru a le demonstra producatorilor actuali ca valoarea va avea intotdeauna succes, va umple salile de spectacol. Intotdeauna oamenii de calitate vor dori sa aiba un CD cu un interpret valoros.