Ovidiu Komornyik il va sarbatori pe Florin Piersic,pentru cei 50 de ani de activitate, in spectacolul aniversar “Hoinarind printre amintiri”


Marele artist Florin Piersic isi va sarbatori cei 50 de ani de activitate, pe scena, asa cum ne-a si obisnuit dintotdeauna.
Acesta va marca marele eveniment printr-un spectacol aniversar, care va avea loc Marti 23 Aprilie la Sala Palatului din Bucuresti, fiind urmat si de un alt spectacol la Cluj.

Spectacol aniversar pentru cei 50 de ani de activitate ai celui mai iubit artist roman, este intitulat asemenea albumului sau muzical “Hoinarind printre amintiri”, produs de Ovo Music si lansat in luna Septembrie 2009.


Sa nu uitati ca exista un actor in Romania, un om pe care il cheama Florin Piersic si care o sa fie nu numai prieten, ci omul care de oriunde, din orice loc va raspunde prezent” – a declarat Florin Piersic.

Hoinarind printre amintiri” se va constitui intr-un lant de memorii, dar si surprize, pe care prietenii sai de suflet, nume mari din lumea muzicii, teatrului, a filmului romanesc, sau chiar oamenii simpli care i-au taiat calea vietii vor sa i le daruiasca pe parcursul a patru ore, intr-un cadru deosebit de fastuos, pe 23 Martie la Sala Palatului.

Vor fi prezente personalitati precum Stela Popescu, Alexandru Arsinel, Draga Olteanu Matei, Nae Lazarescu, Vasile Murariu, Ileana Stana Ionescu, Rodica Popescu Bitaneascu, Jean Constantin, Dorel Visan, Emilia Popescu, Corina Chiriac, Nicolae Caragea, Fantasy Band, Dumitru Farcas, Monica Anghel, Ovidiu Komornyik, Mirabela Dauer, Madalina Manole, Andra, Octavian Ursulescu, Szoby Czeh, Baletul Teatrului de Revista Constantin Tanase si alte participari surpriza.

Acestia, alaturi de Mihaela Radulescu, in calitate de amfitrion, il vor purta pe actor printre zeci de povesti minunate desprinse chiar din magnifica sa viata.

Anul trecut, in septembrie, Florin Piersic a lansat albumul `Hoinarind Printre Amintiri`, produs de Ovo Music, album pe care il puteti achizitiona din magazinele de specialitate.
======================================
Partial sursa preluare informatii:
http://www.bestmusic.ro/stiri-articole/Florin_Piersic_spectacolul_vietii_Hoinarind_printre_amintiri-aid-80416-l-1
====================================
In masura in care vom intra in posesia mai multor detalii va vom tine la curent cu mare placere.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s