Romanul are suficienta putere sa-si pastreze valorile



Interviu – Angela Similea si OVIDIU Komornyik – Octombrie 2004 – Chisinau – „Timpul

T: Draga Angela Similea si draga Ovidiu Komornyik, bine ati venit la TIMPUL!

A. S.: Bine v-am gasit! Am avut un concert extraordinar aseara, cu un public minunat pe care am vrea sa-l salutam si prin intermediul ziarului dvs.

T: Ovidiu, cum faci ca, de fiecare data cand vii la Chisinau, aduci cu tine o mare doamna a cantecului romanesc? Randul trecut, ai venit cu Mirabela Dauer, acum iata, dupa multi ani de absenta pe scena noastra, ne-ai bucurat cu prezenta Angelei Similea…

O. K.: Ideea venirii d-nei Angela Similea la Chisinau n-a fost in totalitate a mea. E meritul lui Nicolae Dumbrava, eu sustinand aceasta intentie pe cat a fost posibil, mai ales ca lucram cu d-na Similea la un disc care, vreau sa cred, va aparea in luna decembrie. Ne-am zis ca ar fi bine sa venim impreuna.

T: Cum se lucreaza cu Ovidiu Komornyik?

A.S.: Excelent. Primul cantec a fost cu mari emotii, pentru ca, desi ne cunosteam, nu avusesem o colaborare directa. Ambii ne faceam griji. Eu ma gandeam daca va fi multumit compozitorul, iar compozitorul, se pare, se tot intreba cum va primi interpretul cantecul sau. La final, ne-am îmbratisat cu o bucurie imensa, caci fiecare a obtinut ce a dorit. Si ce a gandit.

T: In general, sunteti dificila in colaborare?

A. S.: Sunt pretentioasa…

O. K.: De fapt, ea e o profesionista desavarsita. Am 15 ani de cariera, dar am invatat extrem de multe lucruri de la d-na Similea. Am invatat ca trebuie sa vii pregatit in studiou, cu lectia invatata… I-am dat cantecul si, dupa cateva zile, a venit cu el gata facut. Am tras cateva variante – toate bune, astfel incat nu stiam pe care s-o aleg, ceea ce dovedea ca a muncit mult. Ei i se pare lesne, pentru ca a asa a facut toata viata. Din pacate, cantaretii „noului val” nu pot sa lucreze astfel. Ei vin în studiou si azi imprima un vers, iar maine – altul. Si tot asa.

T: Apropo de studioul tau. Daca ti l-ai deschis, sa intelegem ca te-ai îmbogatit?

O. K.: Sunt foarte bogat. Spiritual. Totodata, avand in vedere ca munca mea de ani de zile a dat roade, mi-am zis ca cel mai indicat va fi sa investesc in meseria pe care o am, sa-mi creez un spatiu al meu, care sa nu fie invadat de alte energii, negative, care pe noi, artistii cu suflete curate, nu ne reprezinta. Asadar, am zis sa-mi fac propriul meu loc, sa-mi adun energia pozitiva acolo si sa lucrez linistit. Tocmai de aici vine senzatia de libertate a creatiei: nu ne preseaza nimic, putem face oricate variante vrem, discutam, analizam.

T: Ai luat „in tepe” noua generatie din muzica romaneasca, desi, la concertul de ieri seara, ambii ati pomenit de „Dragostea din tei”. Ce ziceti de „O-Zone”?

A. S.: E o moda pe care trebuie s-o acceptam si s-o admiram, atata timp cat generatia „O-Zone” este preferata copiilor nostri… Ca moda, chiar imi place. Sigur ca, peste cinci sau peste zece ani, nu-si mai aminteste nimeni de ei, daca nu progreseaza, dar acum sunt foarte buni.

T: Dar ce credeti despre „invazia” basarabenilor pe piata muzicala romaneasca?

A. S.: O iau ca pe o drama. O drama a Basarabiei si a basarabenilor. Asta demonstreaza ca ei nu se pot implini la ei acasa si ca posibilitatea artistului de afirmare si dezvoltare aici este aproape inexistenta. Orice pasare incearca sa iasa din colivia in care a fost inchisa si, in momentul in care gaseste o fisura, zboara. Asa se intampla si cu artistii din Basarabia: vin in Romania, dar nu raman acolo. Pleaca mai departe. Dovada e „O-Zone”.

O. K.: Ar fi foarte frumos daca ar reusi sa se intoarca inapoi, imbogatiti spiritual, artistic si – de ce nu? – chiar financiar. Ca sa poata merge spre ideea de a-si pastra celebritatea peste ani.

T: Un alt „fenomen” basarabean este Pavel Stratan, care canta in grai moldovenesc si e foarte popular in Romania, desi multi spun ca nu e decat un kitsch.

O. K.: Depinde cum vezi. N-as spune ca e kitsch…

T: Totusi, simtim la un moment dat un soi de frustrare: chiar numai cu asta putem cuceri Romania?

A. S.: Pentru ca traiti un complex al limbii. Si pentru ca, asa cum a spus si maestrul Vieru, un cretin a incercat sa rada de graiul basarabean. Limba vorbita aici are un parfum deosebit si tocmai asta cred ca a prins in Romania la Pavel Stratan. Am auzit un singur cantec de-al lui, acel in care spune „orice-as face, eu beu”. Nu stiu daca asta este un mesaj pozitiv catre tineri, dar un adult, un om echilibrat, in momentul in care asculta acest cantec, ramane impresionat. Am facut abstractie de mesaj, dar mi-a cazut bine graiul. Si glasul ragusit mi-a amintit de fostul sot al Marinei Vladi, Vasotki, artistul care a abordat aceeasi maniera. Oamenii au nevoie de profunzime si de adevar. Or, el vine cu un adevar intr-o lume in care totul s-a dus in manea si toate sunt date pe tiganisme. Vine cu graiul romanesc de dincolo de Prut, cu un parfum aparte. Romanii au nevoie de el pentru ca s-au saturat de englezisme, s-au saturat de romisme si, cand vine cineva cu acest parfum, cu atata puritate si cu atata adevar, nu poate sa nu impresioneze. In rest, ramane de caracterul si de coloana lui vertebrala unde va merge de aici incolo.

O. K.: Si mie imi place. A venit cu ceva nou, e haios si a atras atentia. Accentul nu e o problema. Important e sa nu incerci sa pari ceea ce nu esti.

T: Ce fac artistii din Romania acum, inainte de alegeri? Au dat-o cumva si ei pe politica?

A. S.: Pana acum, nu. Nu stiu Ovidiu, caci e mai tanar. Pe mine nu au indraznit niciodata sa ma „remorcheze” si cred ca nici de aici incolo nu vor indrazni. Am declarat din capul locului ca fac politica neamului, iar neamul meu nu are o culoare anume. Ma adresez tuturor. De cand ma stiu, am cantat pentru toti. Totodata, consider ca nu este nimic rau daca sunt invitata intr-un spectacol cu contract de munca. E adevarat ca la noi nu prea functioneaza aceasta idee si multi artisti s-au cam aliniat catre un partid sau altul. Dar sunt la fel de multi artisti care, daca si canta intr-un spectacol cu tenta electorala, o fac doar in baza unui contract de meserie.

O. K.: Si eu am renuntat sa cant in spectacole electorale. In campania curenta, am fost invitat la doua concerte care vor fi la Bucuresti, in aer liber, dar voi canta si atat – asta scrie si in contract. Nici un fel de agitatie.

T: Am venit acum doua zile de la Bucuresti si am vazut un CD-colectie „Nicu Alifantis – 25 de ani”. As vrea s-o intreb pe d-na Similea daca are si d-ei asa ceva sau daca intentioneaza sa scoata in timpul apropiat.

A. S.: Inca nu, dar la anul, in martie, fac 35 de ani de activitate. E adevarat ca am mai multa vreme de cand cant, dar debutul meu profesionist consider ca s-a produs la Brasov, in martie 1970. CD-ul pe care-l lansam impreuna cu Ovidiu vrem sa fie un soi de revenire dupa o pauza destul de lunga. Imi doresc foarte mult sa lansez la anul un album de selectie din aceasta cariera, care cuprinde sute de slagare. O sa fiu o „mama” mai dura si o sa amputez cat se poate ca sa ramana doar „copiii” cu stea în frunte. E foarte trist pentru o mama, dar…

T: Am constatat ca sunteti una dintre putinele artiste care nu se tem sa vorbeasca de varsta lor.

A. S.: De se sa-mi fie teama? As fi o cabotina. In plus, sunt mii de martori ai existentei mele. Cum sa vin sa spun ca am o alta varsta cand, atunci cand v-ati nascut, eu eram deja vedeta? Am baiat de 32 de ani, nepot de noua si nepoata de opt ani. Si sunt mandra de asta.

T: A fost greu s¥a acceptati ipostaza de bunica?

A. S.: Mi-a cazut foarte bine, mai ales ca m-am ocupat serios de cresterea celor doi nepotei. In perioada ceea, nu prea stiam ce sa fac cu artista si am facut-o bunica. Dar n-a fost sa fie bunica, pentru ca am devenit pentru ei mamica. Si acum, nepotii fiind copii mari ai fiului meu, tot un fel de mamica a lor am ramas. Ma suna din America – nascuti acolo, sunt cetateni americani – si ma intreaba: „Mama, nu stiu cum sa ma asortez!”. Cred ca exista un destin… Probabil, nu m-am ocupat pe cat mi-as fi dorit de cresterea fiului meu si atunci Dumnezeu, generos cum este, mi-a dat doi… Fata are foarte multe date de artist. Am si incercat sa inregistram cu Ovidiu o piesa, pe care mi-a dat-o Marius Teicu si care este un fel de trecere de la steaua mea catre ea. E frumos cantecul. Nu cred ca o sa-l includ in album. Va avea o lansare separata. Nu suntem la folclor ca sa ne aducem copiii si nepotii.

T: Poate ca Dumnezeu asa-i face pe folcloristi – sa vina cu tot cu urmasi?

A. S.: M-ati inteles gresit. N-a fost o limba de soacra. Dimpotriva. Am vrut sa spun ca in folclor iti poti permite sa-ti aduci radacinile, ca sa fii cu trecutul si cu viitorul langa tine. In muzica usoara nu e obligatoriu.

T: Ovidiu, ziceai aseara ca-ti displace sa vii în tot felul de emisiuni, de show-uri televizate. De ce sa nu mergi la Teo, bunaoara?

O. K.: Nu e vorba de Teo – acolo am fost nu o data. Ma refeream la acele emisiuni care nu ma reprezinta pe mine ca artist, in care, daca esti chemat, e ca sa te prostesti. Nu-mi sta bine sa ma prostesc, pentru ca eu nu mi-am creat o imagine de scena, si o alta – de viata. Daca as incepe sa ma prostesc, ar fi penibil, nu as mai fi eu. Si pentru a nu cadea in partea penibila, refuz o gramada de emisiuni care nu ma reprezinta. Merg acolo unde imaginea mea are de castigat, unde pot sa cant si sa discut despre meseria mea. Despre asta trebuie sa se discute, nu despre… cat de performant am fost azi-noapte. Hai c-am spus-o!

T: Ziceai ca ai avut o vara plina. Cu ce te-ai ocupat?

O. K.: Mai intai, am amenajat studioul, pentru ca am hotarat sa investesc in meseria mea.

A. S.: Spuneam ca se lucreaza foarte usor cu Ovidiu. Asta se datoreaza si manierei de a decora. Un studiou ca al lui nu intalnesti nicaieri. Este deosebit de atragator, linistitor si stimulator totodata. Pentru ca a adus culori de soare si de viata, e foarte mult optimism acolo.

T: Adica, Ovidiu are si stofa de designer?

O. K.: Intr-adevar, imi place sa-mi bag nasul si in aceasta zona… Prefer culorile calde si ca locul in care ma aflu sa comporte cat mai multa energie. Stau toata ziua acolo, compun si, credeti-ma, si aceasta energie solara m-a ajutat la crearea celor cinci cantece pe care le-am facut cu Angela. Acum, lucram la cel de-al saselea… Sunt niste cantece foarte frumoase cu care ma mandresc. A fost o mare onoare sa colaborez cu ea.

T: Cine a facut primul pas?

A. S.: El. Ideea unui album comun s-a nascut in timpul unui turneu in Germania, unde ne-am cunoscut mai bine si am realizat ca avem afinitati muzicale, dar si ca educatia, felul de a privi lucrurile ne permit sa lucram impreuna.

Dupa ce ne-am intors, el si cu sotia lui m-au invitat la ei. Am vazut ce fel de oameni sunt dincolo de succesul lui. Pe langa faptul ca-i talentat, este un baiat de o calitate ireprosabila si foarte bine crescut – lucruri rar intalnite la tinerii de azi.

O. K.: Ma bucur ca dorinta mea de a conlucra a fost impartasita de Angela. I-am prezentat prima piesa, am luat chitara si am inceput sa cant. I-am zis ca nu aveam textul, desi-l aveam. Era „Mi-ai spus adio”. Dupa ce am terminat de cantat, am vazut o lacrima prelingandu-se din ochiul ei si atunci mi-am dat seama ca vom putea face un tandem.

Am colaborat cu multi artisti si, de fiecare data, prietenii mei imi ziceau sa nu dau cantecul nimanui, sa-l interpretez doar eu. Acelasi lucru s-a intamplat cu „Mi-ai spus adio”, doar ca, dupa ce l-au ascultat in interpretarea Angelei, aceiasi oameni au venit sa-mi spuna ca acest cantec… nu ma avantajeaza. Ce putea fi mai frumos?

Stiu ca lumea va cumpara acest album doar pentru ca e cu Angela Similea. Dar pentru noi nu e suficient. Nu vreau – si acum vorbesc ca producator – ca Angela Similea sa fie cumparata doar pentru ca lumea-si aminteste de ea. Vreau ca lumea s-o vada in forma ei actuala, care ma uimeste de la o zi la alta. Lumea trebuie sa se convinga ca adevaratii artisti sunt artisti pana pleaca dincolo si ca nu imbatranesc niciodata.

T: Vorbiti de faptul ca între voi doi s-a legat o prietenie frumoasa. In ce masura in lumea artistilor sunt posibile prieteniile trainice, care sa reziste in timp?

A. S.: Pot spune ca o prietenie in adevaratul sens al cuvantului nu e posibila. Exista relatii superbe de colegialitate. Dar nu cred ca oamenii isi fac prietenii durabile de aceeasi profesie. Isi cauta preocupari diferite ca sa poata comunica mai usor. Am lucrat peste 20 de ani cu formatia „Savoy” si nu era nevoie de nimeni langa noi. Nu am avut cu colegii mei o relatie de turneu, ca sa pot lega prietenii. Dar asta nu inseamna ca nu i-am urmarit si nu am apreciat ceea ce au facut sau fac ei.

T: Apropo de „Savoy”, in ce masura este posibila restabilirea unor asemenea echipe? Stim ca s-a incercat reinvierea „Mondialului”…

A. S.: Nu se mai poate, pentru ca o formatie, odata destramata, fiecare individ porneste pe propria strada. Si ar trebui sa demolezi cartiere intregi ca sa-i revezi impreuna. Numai comunismul putea sa faca asa ceva, fortat. Stiu ca se incearca si in strainatate, dar nu tine. Este ca si cand ai divorta – de regula, trupele se destrama din cauza unor divergente serioase – si dupa o perioada te-ai recasatori. Nu mai merge.

T: D-na Similea, spuneti-ne ceva despre sotia lui Ovidiu, ca el niciodata nu sufla o vorba despre ea…

A. S.: Katy e o dulceata. Sunt impresionata de cum il sustine, il suporta, il ajuta, il iubeste, vrea sa-i fie alaturi. Am urmarit cata discretie are aceasta femeie minunata. Apare numai atunci cand i se simte foarte tare lipsa. Ovidiu a stiut ce sa aleaga…

O. K.: Nu e o fire care sa ma deranjeze, care sa-mi puna foarte multe intrebari… Exista multa incredere intre noi si cred ca, dupa aproape 15 ani, acest lucru e…

T: Chiar daca mai canti „te-am tradat, sunt vinovat” si piesa are un succes nebun…?

O. K.: E un text foarte dur si, in acelasi timp, foarte tandru. Foarte multi barbati au cumparat acest CD, s-au dus acasa si i-au spus sotiei: „Asculta cantecul asta”. Finalul cantecului e foarte sincer: barbatii niciodata cu sufletul nu tradeaza, sufletul ramane pe primul loc. E un text real, nu-mi place sa scriu in cuvinte „pe bigudiuri”, din care nu intelegi nimic. Am fost inteles de toate paturile sociale. Poate si pentru ca acest cantec a fost inspirat dintr-o poveste reala, a unui bun prieten de-al meu, Sorin Marcus. Puteti sa-i dati numele in ziar, ca a divortat, dar tot pe sotia lui o iubeste… In acelasi timp, sa nu uitam ca e foarte bine sa-ti traiesti clipa. Desigur ca depinde de educatia pe care o ai, de morala de care te conduci. Dar e bine sa faci in viata ceea ce-ti doresti. Am chiar un slogan, in limita bunului-simt, bineinteles: decat sa-mi para rau, mai bine sa-mi fie rau…

T: Dar cine mor mai des „raniti de dragoste”: barbatii sau femeile?

A. S.: Nu cred ca se poate face o statistica…

O. K.: Barbatii sunt mai patimasi atunci cand iubesc. Femeile stiu sa ascunda suferinta. Barbatii, cand sunt indragostiti, e dezastru total.

T: D-na Similea, dvs. cand v-ati indragostit ultima oara?

A. S.: Adica asa ca sa lesin? Mult dupa ce am lansat „Sa mori de dragoste ranita”… Dar asta nu inseamna ca, daca m-am indragostit, a trebuit sa si impartasesc emotia. E o stare pe care trebuie s-o traiesti. Starea cu care-ti incarci bateriile si care este alta decat iubirea.

T: Ovidiu, ai multe admiratoare la Chisinau?

O. K.: Cred ca nu duc lipsa, dar stiu ca o domnisoara de 15 ani, Dumi, a facut un fan club „Ovidiu Komornyik” la Chisinau. M-a impresionat mult si-i sunt extrem de recunoscator.

Despre unitatea romanilor

Suntem uniti doar la necaz, in situatii-limita. Altminteri, nu ca sa moara capra vecinului, ci sa moara si vecinul!

T: Va rezista romanul la integrarea europeana, la mondializare etc.?

O. K.: Este foarte important ca noi, ca natiune, sa nu ne pierdem identitatea. Dar nu cred ca, intrand in Europa, ne paste acest pericol. Cu siguranta, avantajele vor fi mult mai numeroase decat dezavantajele.

A. S.: Nu trebuie decat sa va trimit la exemplul Spaniei, care a intrat in Europa ca o tara cu mari probleme economice, marcata de trecerea din comunism in democratie. Cu toate acestea, Spania s-a revigorat din punct de vedere economic, a devenit o tara democrata si si-a pastrat cultura. Exista un soi de uniformizare, dar asta vine prin comunicare. Nu cred ca Europa isi doreste o singura natiune. Bogatia continentului nostru consta tocmai in pastrarea tradi¥tiilor pe zone.

E adevarat ca suntem un popor care cumparam imediat noul, deseori, fara discernamant. Nu luam numai calitatea, ci si gunoaiele. Nu uitati ca romanul este cam slugarnic: din cauza istoriei, el a trebuit sa reziste tuturor hoardelor de cotropitori. Dar si-a creat si o rezistenta extraordinara. Uitati-va ce se intmpla in Oasi. Oamenii pleaca in Spania, in Italia, se intorc si-si construiesc case ca acolo. E adevarat ca majoritatea sunt kitschuri, pentru ca nu-si au rostul in zona respectiva. Dar in egala masura vad in casele acelea fetite de patru-cinci ani imbracate in costume nationale ale motilor, cantand si dansand ca stramosii lor. Deci, cred ca romanul are suficienta putere sa reziste, sa-si faca ordine, sa arunce gunoaiele si sa pastreze valorile.

sursa: http://www.fanclubok.go.ro/Presa
Arhiva FanClubului Ovidiu Komornyik. Multumim Dumi pentru minunata colectie.

Detalii: Acest interviu a fost luat celor doi mari artisti: OVIDIU Komornyik si Angelei Similea, in data de 23 Octombrie 2004, in urma concertului sustinut in Chisinau, concert ce a avut loc cu o zi inainte, respectiv 22 Octombrie 2004.
Multumim Dumi pentru detalii si arhiva.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s